Interviu cu Sergiu Catana, director financiar al S.A. „Metalferos”, pentru „Almanah Politic-2020”
Domnule Catana, de câţi ani activaţi în cadrul întreprinderii? Ce v-a determinat să veniţi la „Metalferos”?
Am început activitatea la „Metalferos” în vara anului 2008, în calitate de contabil-şef, funcție vacantă la acel moment. A fost o coincidență de circumstanțe: în primăvara anului 2008 tocmai mi s-a încheiat serviciul militar prin contract la Ministerul Apărării, unde eram şef de secţie financiară în cadrul Direcţiei Economico-Financiare. Am decis să nu mai prelungesc contractul și să închei activitatea mea acolo. Decizia de a veni la „Metalferos” a coincis cu dorința mea de a face o schimbare pe plan profesional.
Din 2008 până în 2013 am fost contabil-șef la „Metalferos”, apoi am avut o pauză de un an, timp în care am activat la altă întreprindere. În anul 2014 am revenit, de data asta – în funcția de director financiar. La „Metalferos” activez de 11 ani, dintre care 5 ani – în calitate de contabil-șef și 6 ani – în calitate de director financiar.
O bună parte a istoriei S.A. „Metalferos” a trecut sub ochii Dvs. şi cu contribuția Dvs. Cum vedeți dezvoltarea întreprinderii în toţi aceşti ani?
Într-adevăr, în cei 11 ani de când activez la „Metalferos” am fost martor la diverse etape de dezvoltare a întreprinderii. Rolul meu și al echipei de contabilitate este să asigurăm o evidenţă cronologică şi corectă a evenimentelor financiar-economice, așa cum se procedează la orice entitate comercială. Departamentul nostru nu se ocupă direct cu strategia de dezvoltare a întreprinderii. Noi răspundem de corectitudinea fixării evenimentelor economico-financiare ale întreprinderii, ceea ce permite să efectuăm o analiză a rapoartelor financiare și să luăm decizii manageriale ulterioare corecte.
Pe parcursul anilor, „Metalferos” a avut diferite etape de dezvoltare, investind şi dezvoltând permanent baza tehnico-materială, dar nu în ultimul rând, investind şi în angajaţii săi. Ca urmare a acestui fapt, putem spune ferm că „Metalferos” este o întreprindere bine dezvoltată şi specializată, cu un puternic potenţial tehnico-material, financiar şi uman și cu o infrastructură consolidată.
Care perioade credeţi că au fost cele mai bune pentru dezvoltarea „Metalferos” şi care mai puţin bune?
Reciclarea deşeurilor de metale feroase şi neferoase este un domeniu de activitate foarte specific, care depinde nemijlocit atât de factori interni, cât şi de factori externi. Totul depinde de conjunctura pieţelor de materie primă care, la rândul lor, sunt interdependente de dezvoltarea altor sectoare ce folosesc produsele uzinelor metalurgice precum construcţiile, producerea maşinilor şi utilajelor etc.
„Metalferos” este un furnizor care asigură uzinele metalurgice cu materie primă de calitate. Rolul nostru este de a asigura volumul necesar de deșeuri de metale și de a-l livra la timp, astfel încât uzinele să aibă o continuitate în procesul de producere.
O perioadă benefică pentru „Metalferos” au fost anii 2000-2008, până la criza economică mondială. În a doua jumătate a anului 2008 noi am simţit primii colapsul economic, care a durat şi pe parcursul anului 2009. În acea perioadă, cu părere de rău, am fost nevoiţi să reducem din personal și să diminuăm la maxim toate cheltuielile, inclusiv şi cele salariale.
Alt lucru specific pentru domeniul nostru este că, noi suntem primii care simţim crizele economice, dar suntem şi primii care ieşim din ele. Începând cu anul 2010 a fost un trend de creştere permanentă a pieţelor, astfel „Metalferos” a înregistrat de la an la an o creștere constantă a profitului.
Cu părere de rău anul acesta ne confruntăm cu o noua criză, de data asta provocată de pandemie; încă nu este clar cum va fi gestionată pe plan mondial și cum vom ieși din ea.
Cum calificaţi situaţia actuală a S.A. „Metalferos”?
De la începutul lui 2020 ne confruntăm cu un şir de provocări. În condiţiile de pandemie şi criză economică mondială au de suferit toţi agenţii economici. Începând cu luna martie a scăzut brusc cererea de materie primă, care a provocat, la rândul său, și diminuarea preţurilor în lanţ. Din primele luni de pandemie, în condiţiile impuse, „Metalferos” activează într-un regim special, organizând munca în diferite schimburi – unii angajați muncesc de acasă. Bineînțeles că toate aceste circumstanțe ne afectează din punct de vedere financiar. Însă conducerea întreprinderii a abordat o tactică nouă de lucru, pentru a diminua la maxim riscurile potențialelor pierderi financiare.
Dar despre situaţia de pe segmentul de piaţă pe care activaţi ce puteţi spune?
Sunt puține persoane care înțeleg în ce constă acest gen de business. Dacă e să ne întoarcem cu 20 de ani în urmă şi să comparăm cu situaţia actuală, atunci s-ar putea spune că – ceea ce era atunci, era total diferit de ceea ce avem acum pe piața deșeurilor de metale feroase și neferoase. Aş începe cu calitatea deşeurilor de metale. În general, există două feluri de deșeuri: deşeuri de metale industriale, adică cele ce provin din sectorul industrial în urma unei activităţi de producere (casarea mijloacelor fixe etc.), care, cu regret, în R. Moldova practic nu mai există; și deşeuri de metale de uz casnic, adică acele ce provin din colectarea de la persoanele fizice.
În anii 2000 proporţia acestor două tipuri de provenienţă a deşeurilor de metale era cam 80/20: adică 80% – deşeuri de metale industriale şi 20 % – deşeuri de metale de uz casnic. Acum proporţia este inversă, cam 20/80.
Fierul vechi are şi el o valoare, în funcție de calitate. Da! Deşeurile de metale au şi ele un sistem de calitate. Există anumite standarde după care ne conducem, atunci când este vorba despre aprecierea calităţii şi categoriilor de deşeuri de metale: grosimea, lungimea, voluminos, nevoluminos, prelucrat, neprelucrat, gradul de impurități etc.
Munca noastră constă nu numai în achiziţionare şi comercializare. Noi prelucrăm deşeurile de metale, le sortăm, le transformăm dintr-o categorie în alta, creând, astfel, un plus valoare aici în R. Moldova. Pe parcursul anilor „Metalferos” a atins o performanţă înaltă în ceea ce priveşte prelucrarea, sortarea şi asigurarea consumatorilor noştri cu materie primă de calitate.
Situaţia pe piaţă s-a schimbat. Acum în condiţiile de criză este mai greu să concurezi, este mai greu să obţii preţuri mai bune. Rentabilitatea la întreprinderea noastră depinde foarte mult de volumele de deşeuri de metale cu care operăm, ori acum din cauza mai multor factori ele au scăzut semnificativ. Cu toate acestea, noi ne-am mobilizat şi am găsit și alte soluţii pentru a putea merge mai departe.
Ce planuri are actuala conducere a întreprinderii?
Odată cu schimbarea conducerii la S.A. „Metalferos”, s-a optat pentru o altă abordare în ceea ce priveşte dezvoltarea de mai departe a întreprinderii. Reciclarea deşeurilor, în general, este o problemă foarte importantă pentru R. Moldova din punct de vedere al ecologiei, dar și din punct de vedere economic. De la începutul lui 2020, am planificat să investim şi să dezvoltăm alte două direcţii de reciclare a deşeurilor, este vorba de alte tipuri de deşeuri. Cu regret, situaţia pandemică ne-a schimbat planurile. Restricțiile legate de călătorii nu ne-au permis să mergem în afara R. Moldova pentru a cunoaște experiența altor țări legată de acest sector, astfel încât să putem face o alegere și o investiție corectă.
Pe cât de oportună vi se pare privatizarea S.A. „Metalferos”
Deciziile de acest fel se adoptă la nivelul structurilor guvernamentale abilitate şi în baza unor analize care abordează problema din diverse puncte de vedere. Dacă respectivele structuri consideră că e necesară privatizarea întreprinderii, înseamnă că aceasta reiese din interesele statului.
Dvs. personal ce planuri de viitor aveţi?
O bună parte din cariera mea profesională a ţinut şi ţine de „Metalferos”. Această întreprindere a devenit parte a vieţii mele şi nu mi-e indiferent prezentul şi viitorul ei. De aceea, la moment prefer să mă concentrez pe ceea ce am de făcut, pentru ca lucrurile la întreprindere, în domeniul de care sunt responsabil, să meargă bine. Iar când se va clarifica viitorul „Metalferos”, voi lua şi eu deciziile de rigoare.