Toate Centrele relații cu consumatorii SA „Moldovagaz”, situate în capitala și regiunile țării, își desfășoară activitatea în regim normal. Potrivit serviciului relații publice al întreprinderii, programul de lucru al centrelor este de luni până vineri, de la orele 8.00 până la 17.00, informează PROVINCIAL.
Toți angajații sunt asigurați cu mijloace de protecție personală, inclusiv măști și mănuși de unică folosință. La intrare și în încăperi sunt instalate recipiente cu soluții de dezinfectare a mâinilor pentru consumatori.
„Îndemnăm vizitatorii centrelor să respecte cu strictețe normele de distanță sanitară de cel puțin 2 metri și să execute incontestabil solicitările administratorilor în privința ordinii de acces în edificiu”, se spune într-un comunicat al instituției.
Totodată, întrebările apărute pot fi soluționate prin apelul telefonic la numărul unic 1304, disponibil în toată țara, sau prin intermediul serviciului „Cabinetul personal al consumatorului”.
Înregistrarea și folosirea opțiunii pe site-ul www.moldovagaz.md sunt gratuite. Accesând contul său, utilizatorul poate verifica istoricul de consum pentru ultimele 12 luni, precum și bilanțul curent al acestuia.
Alte opțiuni oferite din Cabinet includ posibilitatea de a expedia la distanță indicii curenți ai contorului, precum și să fie descărcată și achitată factura în regim online.
Totodată, consumatorul poate lăsa online cererea pentru a resemna sau rezilia contractul, să se adreseze pentru suport la contact-centrul întreprinderii, precum și să plaseze reclamații.
Serviciul este disponibil atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei non-casnici (persoanele juridice). Mai mult, arhitectura cabinetului personal permite să fie corelate mai multe locuri de consum a gazelor naturale la un singur cont. La fel, indicii contorului pot fi expediați prin intermediul aplicației Viber ChatBot.
Cristina Gurez