Poliția de Frontieră a venit cu o reacție la incidentul produs astăzi în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău, transmite PROVINCIAL.
Astfel, Poliția de Frontieră comunică următoarele:
„În cadrul instituției este înregistrată o plângere din partea unor entități juridice cu privire la acțiunile pretinse a fi ilegale ale angajaților Poliției de Frontieră din SPF Aeroportul Internațional Chișinău. Ca urmare, structurile specializate ale PF verifică informațiile expuse în plângere. Reieșind din rezultatul verificărilor și competențelor instituționale vor fi luate deciziile corespunzătoare.
Reiterăm, controlul de securitate este efectuat obligatoriu pentru orice persoană și la existența unor suspiciuni aceasta este trecută la controlul de nivelul II. Unde, în dependență de genul persoanei (bărbat/femeie), potrivit prevederilor legale va fi efectuat controlul de un angajat de același sex.
Despre incidentul petrecut pe teritoriul SPF Aeroportul Internațional Chișinău a fost sesizat Inspectoratul de Poliție Botanica, care cercetează cazul sub toate aspectele legale. Menționăm că Poliția de Frontieră dezaprobă gestul persoanei care s-a dezbrăcat în public și pe teritoriul unei instituții publice”, menționează Poliția de Frontieră.
Cristina Pendea