Consiliul Superior al Magistraturii a admis astăzi demersul Procurorului General, Corneliu Gurin privind suspendarea provizorie din funcţie a judecătorului din cadrul Judecătoriei Anenii Noi, cercetat penal pentru corupere pasivă. Acesta va fi suspendat din funcţie pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii în cauza penală respectivă.
Magistratul a fost reţinut la începutul lunii aprilie de Procuratura Anticorupţie şi ofiţerii de investigatii ai CNA, în rezultatul documentării acţiunilor acestuia timp de peste 3 luni.
În această perioadă, judecătorul a pretins şi primit, în trei tranşe, de la ruda unei părţi implicate într-o cauză civilă, aflate la el în procedură, suma de 1000 euro în vederea adoptării unei hotărîri favorabile.
Acesta a fost reţinut imediat după primirea celei de-a treia tranşe de bani pretinse – 400 euro, fiind plasat în izolatorul de detenţie preventivă al CNA.
Demersul Procurorului General a fost motivat de faptul că, activînd în continuare în funcţia de judecător, magistratul ar putea să împiedice la stabilirea adevărului în cadrul urmăririi penale şi ar putea influenţa negativ imaginea justiţiei, inducînd dubii privind gradul de integritate al sistemului judecătoresc.
Pentru comiterea acestei infracţiuni legislaţia prevede închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de pînă la 10000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Amintim că, pe durata ultimului an şi jumătate, acesta este al cincilea caz de documentare a magistraţilor pentru acte de corupţie, anterior, fiind reţinuţi pentru acţiuni similare patru judecători din raioanele: Teleneşti, Căuşeni, Criuleni şi Glodeni, doi dintre ei fiind deja condamnaţi.
Dina Roşca