Colaboratori vamali în devenire, care îşi fac studiile de licenţă şi master la Facultatea Drept, specializarea Drept şi Activitate Vamală, în cadrul Universităţii de Stat din Republica Moldova, au efectuat o vizită de studiu la Postul Vamal „Leuşeni-Albiţa”.
În cadrul vizitei de studiu, studenţii s-au familiarizat cu activitatea zilnică a posturilor vamale, acumulînd cunoştinţe despre perfectarea documentelor de însoţire a mărfurilor transportate, căutarea şi depistarea obiectelor de contrabandă, identificarea documentelor falsificate, precum şi importanţa majoră a Serviciului Vamal în ceea ce priveşte asigurarea securităţii economice a statului.
De asemenea, grupului de studenţi le-au fost prezentate aspectele generale ce vizează controlul vamal, metodele şi mecanismele aplicate de către colaboratorii vamali la efectuarea acestuia, precum şi factorii de risc în baza cărora este dispusă efectuarea controlului detaliat.
O atenţie deosebită a fost acordată utilajului de scanare “RAPISCAN” şi relevarea imaginilor, cu ajutorul căruia are loc procedura de verificare a bagajelor, coletelor precum şi a mijloacelor de transport, în vederea depistării obiectelor şi mărfurilor interzise.
Tinerii au fost curioşi să viziteze muzeul în care sunt expuse cele mai ingenioase modalităţi de camuflare a mărfurilor (ţigări, arme, droguri, bijuterii în cauciucuri, în rezervorul pentru combustibil şi în alte elemente constructive ale unităţii de transport).
Totodată, colaboratorii vamali în devenire au făcut cunoştinţă cu procedurile simplificate de control, care vin să minimizeze timpul de traversare a frontierei de stat şi să faciliteze la maximum controlul vamal.
La final, studenţii însoţiţi de Dl. Conf.univ. dr. Maimescu Sava, au adus mulţumiri pentru colaborarea cu Serviciul Vamal şi programul vast prezentat studenţilor, notificînd că asemenea vizite de studiu sunt de bun augur pentru viitorii colaboratori vamali.
Dina Roşca