Directorul general al Agenției „Moldsilva”, Dumitru Cojocaru, ieri, într-o conferință de presă cu genericul „Gospodărirea Fondului forestier în condiţii actuale”, a vorbit despre gestionarea ramurii silvice și a fondului forestier, informează PROVINCIAL.
Astfel, el a comunicat că, la două ședințe parlamentare, a fost promovat Codul Silvic: „Noi de 3 ani de zile promovăm acest nou Cod Silvic. Codul vechi din 1996 a avut unele modificări, dar nu esențiale, acum noi promovăm un conținut nou al Codului Silvic, cu toate aspectele care țin de ajustarea prețurile la diferite încălcări silvice. E foarte important pentru că prețurile și costurile erau minimale. Sunt abordate și alte probleme care țin de fondul forestier de stat”.
„Este foarte important ca societatea să înțeleagă care este atitudinea, conducerii „Moldsilva” și tuturor întreprinderilor silvice, față de gestionarea fondului forestier de stat. Noi, în lexiconul nostru, și societatea, folosesc cum ar fi tăieri ilegale. Vreau să spun că, toate tratamentele silvice – așa trebuie să le numim, se efectuează în R. Moldova, conform unui standard. Adică, se face amenajamentul silvic o dată la 10 ani de către institutul de profil, după aceasta la conferințele generale întreprinderile silvice se constituie parcela de unde o să aibă loc tăierile silvice, mai departe, toate aceste tăieri silvice se verifică și printr-o hotărîre de Guvern ele sunt promovate odată la 5 ani”, a spus el.
La fel, a mai spus că anul acesta au făcut un instrument, care nu a mai fost folosit în țară. „Un instrument sociologic – care este necesitatea lemnului ca să fie în Republica Moldova recoltat și toate primăriile noastre au prezentat aceste documente, și noi am constatat o cifră de 1 mil. 800 de mii de lemn. Sunt 10-12% lemn de lucru, restul e lemn de foc, alte categorii. Posibilitatea recoltării anuale, conform dezvoltării arboretelor din R. Moldova constituie 1 mil. 200/300 de mii, dar noi recoltăm în proporții de la 510-560 de mii anual, asta e posibilitatea de 40% recoltării masei lemnoase în RM” – menționează Dumitru Cojocaru.
Pe lângă aceasta, directorul „Moldsilva” a vorbit și despre faptul că nu au posibilitatea sa recolteze 100% de masă lemnoasă, deoarece au sarcina ca în pădurile natural fundamentale să nu efectueze tăieri. „În legătură cu schimbările climatice, secetă și alte ce se întîmplă în RM, noi suntem nevoiți să activăm strategic. Dacă noi nu efectuăm anumite tratamente silvice, noi îmbătrinim pădurile și le degradăm”
De asemenea, Dumitru Cojocaru, a mai spus că, anul acesta a dorit ca – Paza, protecția, regenerarea pădurilor să fie o comandă de stat, însă statul nu a oferit nici un ban în acest sens. „Acum noi suntem nevoiți să diversificăm bugetul ca să putem achita salariile ca să nu pierdem cel mai bogat arsenal – factorul uman”
Totodată, Nicolae Munteanu, inginer șef silvic, a menționat că de la începutul anului 2020 se vehicula că în Republica Moldova se defrișează 3 ha pe zi și țara noastră va rămîne fără păduri – este un fals. „Vreau să vă spun că la 22 decembrie curent, Guvernul RM a aprobat hotărârea nr. 998 privind aprobarea posibilității tăierilor pădurilor principale cu un volum total pe o perioadă de 5 ani de zile, 1 mil. 600 cuburi, anual 13-20 mii de m3. Astfel, pentru anul 2021, conform planului de amenajament și planului de gospodărie, Agenția „Moldsilva” printre mediul întreprinderilor silvice și-a propus efectuarea lucrărilor tratamentelor silvice pe o suprafață 4405 ha cu un volum brut 294 mii m3 . Tăieri produse secundare, tăieri de îngrijire pe o suprafață de circa 18000 ha și un volum de 221 mii m3 ” – spune Munteanu.
Cristina Tomac