„La 30 ianuarie 2021, în extravilanul satului Nicoreni, a fost depistat corpul neînsuflețit al unui viețuitor al Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie” din satul Nicoreni. Cadavrul acestuia a fost transportat spre expertiză medico-legală”, comunică reprezentanții Mitropoliei Moldovei.
Alte circumstanțe se stabilesc, mai spune sursa.
„Direcția mitropolitană a luat act cu tristețe și regretă mult cele întâmplate. Cazul, fiind de natură penală, ţine de competenţa organelor abilitate ale Statului, iar Mitropolia aşteaptă finalizarea procesului de investigare”, susțin reprezentanții Mitropoliei.
„După ce va fi emisă o hotărâre de necontestat în acest caz, se va adopta și o decizie bisericească în temeiul sfintelor canoane și rânduieli bisericești”, adaugă sursa.
Doina Munteanu