Persoanele interesate de bucătăria vegană și vegetariană se pot înscrie la cursurile practice pe care le lansează în premieră Școala Profesională Bubuieci. Participanții vor învăța să gătească cu produse autohtone, bio, achiziționate de la companii ce promovează modul sănătos de viață, informează PROVINCIAL cu referire la un comunicat de presă.
Cursurile au o durată de trei luni și includ atât ore teoretice, desfășurate online, cât și lecții practice, care se vor desfășura în laboratorul didactic al instituției dotat cu toate utilajele necesare.
Zinaida Sajin, directoarea Școlii Profesionale Bubuieci, a menționat că decizia de a iniția un curs în domeniul bucătăriei vegane și vegetariene este un răspuns la interesul în creștere al societății față de alimentația sănătoasă și echilibrată. Școala dispune de cadre didactice în domeniu, deoarece mai bine de două decenii pregătește specialiști pentru meseria de Bucătar, și dispune de cele mai noi utilaje pentru a studia o astfel de meserie.
La cursurile respective se pot înscrie persoanele de orice vârstă indiferent de gradul de pregătire în domeniu alimentar. Participanții la curs vor achita o taxă de studiu din care vor fi procurate produse pentru organizarea instruirii practice.
Absolvenții cursului vor beneficia de un Certificat de absolvire a cursului Bucătăriei vegane și vegetariene.
Cursurile vor fi organizate de cadrele didactice profesioniste din instituție care au fost instruite de către cunoscuta nutriționista Tamara Șchiopu, fondator și director ECO Local Farmers Martket Moldova și fondator EtnoGastronomica.
Noul curs de Formarea Continuă în domeniul Bucătăriei Vegane și Vegetariene a fost inițiat în cadrul proiectului „Dezvoltarea zonelor rurale în RM” (DevRam), finanțat de Uniunea Europeană.
De menționat că, meseria de Bucătar se studiază în Școala Profesională Bubuieci peste 20 de ani. Până în prezent și-au făcut studiile și au absolvit peste 1000 de elevi care se angajează cu ușurință la cele mai cunoscute Unități de Alimentație Publică. La studii se înscriu elevi cu vârsta de 15 – 36 ani, durata studiilor fiind de doi ani. Școala dispune de laborator didactic dotat cu cele mai moderne utilaje și mijloace de învățare, sălile de studii corespund standardelor de calitate în proporție de 100%.
Cristina Pendea