Salvatorii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) continuă activitățile de prevenire contra COVID-19 în țară. Potrivit IGSU, de la începutul anului 2021 angajații IGSU au ajuns în 44 de localități din raioanele Soroca, Ștefan-Vodă, Anenii –Noi, Ungheni, Căușeni și UTA Găgăuzia.
Aici salvatorii au preîntâmpinat cetățenii despre riscul infectării cu noul tip de corona virus în cazul nerespectării regulilor de protecție. Oamenii au fost îndemnați să poarte măști de protecție în locuri publice deschise, dar și închise printre care centrele comerciale, instituții și transportul public.
De asemenea persoanele au fost îndrumate să evite aglomerațiile și să păstreze distanța socială de minim un metru și cât mai des să se spele pe mâni și să acopere nasul și gura când strănută. În acțiunile de prevenire au fost implicați 20 salvatori cu 15 unități de tehnică din cadrul Inspectoratului, care au împărțit localnicilor peste 450 pliante informative privind regulile de protecție și siguranță care trebuie să fie respectate pentru prevenirea răspândirii epidemiei COVID-19.
Activitățile întreprinse de IGSU sunt desfășurate în cadrul Campaniei „Ai grijă, oprește răspândirea COVID -19, lansate în anul 2020 de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu genericul salvează vieți” având drept scop prevenirea riscului infectării oamenilor cu noul tip de coronavirus.
Doina Munteanu