„Focar de COVID-19 la Consiliul Raional Sângerei, dupa ședința la comanda lui Corcodel din data de 29 decembrie”, susține consilierul raional din Sîngerei, Oleg Cernei, informează PROVINCIAL.
„Patru sau 5 Consilieri Raionali infectati, cu forme grave și medii… internați în spital… în 4 cu simptome la domiciliu… Liniște mortală… Alo… cei mai vocali și iresponsabili din conducerea raionului nu doriți o ședință publică pe acest subiect???”, declară consilierul
„Care a fost necesitatea și urgența convocării acelei ședințe? De ce în data de 31 decembrie în biroul Președintelui Raionului toți șefii de direcții și instituții subordonate, peste 30 persoane fără măști, au fost obligați să vină în biroul lui Corcodel și să bea șampanie?? Nesimțire și batjocoră totală… și ei ne vorbesc despre măsuri de protecție și prevenire a infectării cu Covid 19…”, mai spune Cernei.
În acest fel, el solicită demisia in corpore a conducerii Raionului Sângerei – „pentru incompetența și iresponsabilitatea totală în lupta cu Covid 19 și infectarea prin imprudență sau neglijare, sau chiar crearea unor premize de infectare – prin convocarea consilierilor în ședința fără o necesitate excepționala organizarea betiilor în incinta Consiliului Raional”, a adăugat consilierul.
Doina Secrieru