Cetățenii din localitățile Sîrma, Tochile-Răducani și Tomai din raionul Leova vor avea acces la apă potabilă grație unui proiect de dezvoltare regională finanțat din bugetul statului, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, informează PROVINCIAL.
În acest sens, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud, Maria Culeșov, și primarii localităților vizate în proiect au semnat un contract cu operatorul economic care va îndeplini lucrările de construcție a apeductului.
Proiectul “Aprovizionarea cu apă potabilă a localităților Sârma, Tochile-Răducani și Tomai din raionul Leova” cu o valoare totală de 19 mln. 753 mii lei, prevede construcția rețelelor interioare de apeduct în localitățile nominalizate, inclusiv conectarea gospodăriilor la sursa de apă potabilă și extinderea serviciilor de aprovizionare cu apă a operatorului regional prin conectarea rețelelor de apeduct interioare la apeductul magistral Leova-Iargara.
Beneficiari ai proiectului vor fi circa 6400 de cetățeni din localitățile Sîrma, Tochile-Răducani și Tomai din raionul Leova.
Accesul la o sursă sigură de aprovizionare cu apă reprezintă etapa I a proiectului, iar lucrările de construcție vor demara în primăvara anului viitor.
Cristina Pendea