În ședința de astăzi, Comisia Electorală Centrală a atribuit 12 mandate de consilier local în 12 localități. Potrivit regulamentului privind procedura de ridicare şi atribuire a mandatelor de consilier, consilierii aleși urmează, în termen de 30 de zile din data aprobării hotărârii de validare a mandatelor, să înlăture starea de incompatibilitate, în cazul apariției acesteia, informează PROVINCIAL.
Amintim că mandatul de consilier este incompatibil cu:
- a) exercitarea altei funcții de demnitate publică;
- b) calitatea de funcționar public în oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat;
- c) calitatea de funcţionar public, de angajat în subdiviziunile autorităţilor administraţiei publice locale de același nivel și din aceeași unitate administrativ-teritorială (aparatul preşedintelui raionului, primării, primărie şi preturile municipiului Chişinău, direcţii, secţii şi alte subdiviziuni), inclusiv ale Adunării Populare a Găgăuziei şi ale Comitetului executiv al Găgăuziei;
- d) calitatea de şef, şef adjunct (inclusiv interimatul acestor funcții) în structurile subordonate autorităţilor publice locale de același nivel și din aceeași unitate administrativ-teritorială (instituţii publice, servicii, întreprinderi municipale);
- e) calitatea de consilier al unui consiliu de acelaşi nivel sau de consilier al consiliului de orice nivel din alte unităţi administrativ-teritoriale de nivelul al doilea;
- f) alte cazuri stabilite prin lege.
Textul hotărârilor urmează a fi publicat pe pagina oficială a Comisiei www.cec.md, la compartimentul „Hotărâri”.
Cristina Pendea