Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI) a lansat WIPO Lex-Judgments, o nouă bază de date care oferă acces gratuit la deciziile judiciare ce țin de domeniul proprietății intelectuale (PI) din întreaga lume, transmite PROVINCIAL.
WIPO Lex-Judgments are drept scop o mai bună înțelegere a modului în care instanțele abordează litigiile în materie de PI, prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești – selectate de autoritățile competente din statele membre participante – care stabilesc un precedent sau oferă o interpretare convingătoare a dreptului de PI în jurisdicția lor. La lansare, baza de date conținea peste 400 de documente din 10 țări.
„Baza de date Lex-Judgments va oferi un sprijin important pentru soluționarea litigiilor în domeniul PI într-o lume globalizată, în care instanțele și factorii politici de decizie pot folosi informațiile obținute din hotărârile și practicile judiciare străine pentru a găsi soluții juridice la problemele relevante din țările lor”, a declarat Directorul general al OMPI, Francis Gurry.
Oferind acces la informații cu privire la deciziile instanțelor, baza de date Lex-Judgments a OMPI va ajuta instanțele să obțină informațiile de care au nevoie și să își consolideze capacitatea de a analiza și justifica deciziile lor, precum și de a identifica similitudinile și diferențele în abordările cu privire la problemele generale de PI.
În plus, baza de date WIPO Lex-Judgments conține informații despre structurile judiciare care se ocupă de litigiile în materie de PI în statele membre participante. Acest lucru va permite utilizatorilor să aibă o viziune complexă asupra întregii game de astfel de structuri, inclusiv a instanțelor de jurisdicție generală și specială, a organelor administrative care îndeplinesc funcții cvasi-judiciare, precum și a diferitelor caracteristici ale activității lor care le permit să soluționeze cu succes disputele complexe din punct de vedere tehnic în domeniul proprietății intelectuale.
Baza de date WIPO Lex-Judgments poate fi utilă nu numai pentru judecători, ci și pentru factorii de decizie politică, avocați și cercetători. Totodată, aceasta poate contribui la o înțelegere mai profundă a modului în care instanțele se ocupă de disputele complexe și controversate din domeniul PI.
Baza de date WIPO Lex-Judgments completează informațiile conținute în baza de date Lex WIPO, care este depozitul colecției globale de legi și tratate în domeniul proprietății intelectuale a Organizației.
Baza de date poate fi accesată la următoarea adresă: https://wipolex.wipo.int/en/main/judgments
Cristina Pendea