Igor Dodon, candidatul la următoarele alegeri prezidențiale, vorbește despre vizitele sale în localități, informează PROVINCIAL.
Candidatul a fost la Vadul lui Vodă. „Un loc de odihnă agreat de mulți locuitori din Chișinău și din țară. Aici am avut două întâlniri. Inițial am mers la sanatoriu, unde în aer liber am vorbit deschis și sincer cu cei prezenți. Am discutat despre cele mai actuale subiecte precum: indexarea pensiilor, alocațiile sociale, lupta împotriva pandemiei și consecințele acesteia asupra economiei. Ulterior, în Casa de Cultură din localitate, m-am întâlnit cu locuitorii din Vadul lui Vodă. Ca și în alte localități ale țării, am fost întrebat despre toate. Ca și peste tot, cetățenii doresc sincer ca țara să înflorească și viața să fie confortabilă și sigură”, comunică Dodon.
La Ungheni, potrivit candidatului, prima vizită a efectuat-o în satul Pîrlița. „În incinta unei întreprinderi mari agricole am avut o întrevedere cu locuitorii satului, cu primarii localităților din apropiere, inclusiv din orașul Cornești, și colectivul complexului agricol. Ca și în alte localități, oamenii sunt interesați de problemele cotidiene: plata și indexarea pensiilor, reabilitarea drumurilor, activitatea școlilor, protecția socială, locuri stabile de muncă pentru tineret”, susține Dodon.
Totodată, candidatul declară că aavut o întrevedere cu angajații întreprinderii „Ungheni – Gaz”. „În mod aparte am discutat despre extinderea rețelei de distribuție a gazelor în toate localitățile din raion. Livrările de gaze naturale în perioada rece a anului este parte a securității naționale și sociale a Republicii Moldova. Este un subiect de o importanță majoră căruia îi acordăm o atenție sporită”.
În continuare, Dodon susține că discutat cu locuitorii orașului Ungheni și ai satelor din apropiere. „Concetățenii noștri vorbesc despre grijile pe care le au și au cerut sprijin în soluționarea problemelor cu care se confruntă. Oamenii au nevoie de rezultate concrete: salarii și pensii decente, locuri de muncă, drumuri de înaltă calitate”.
În același timp, candidatul anunță că a participat la acțiunea de înverzire a plaiului natal din orașul Ungheni. „Peste 200 de arbori și arbuști au fost sădiți la hotarul satelor Costuleni și Măcărești, pe malul râului Prut. Am menționat că este o activitate nobilă, iar astfel de acțiuni sunt binevenite. Ne dorim ca în câțiva ani să creștem masiv procentajul de împădurire. Anul acesta o să sădim 12 milioane de puieți în toată țara”.
Pe finalul vizitei în orașul Ungheni, Dodon susține că a avut întrevederi cu locuitorii a șase sate: Mănoilești, Cetireni, Măcărești, Morenii Noi, Unțești și Florițoaia Veche. „Am răspuns la întrebările cetățenilor și am discutat detaliat despre principalele probleme cu care se confruntă. Totodată, le-am prezentat platforma mea electorală. Am vorbit despre proiectele pe care eu și echipa mea planificăm să le realizăm în raionul Ungheni”.
În satul Șișcani din raionul Nisporeni, Dodon a vizitat depozitul pentru păstrarea fructelor „Nisvinex-grup”. „Am salutat angajații întreprinderii și am abordat diverse subiecte actuale: pensiile, sistemul de sănătate, aprovizionare cu apă, reabilitarea drumurilor, măsurile de susținere a agricultorilor. Vom implementa în fiecare localitate din țară diverse proiecte de importanță vitală. Inițiativele bune trebuie să fie continuate”, susține Dodon.
Prin urmare, candidatul a avut o întrevedere cu cetățenii din Autonomia Găgăuză. „Inițial, m-am întâlnit cu locuitorii din satul Tomai. Și de această dată multe întrebări despre pensii, salarii, proiecte de infrastuctură, atragerea investițiilor. Cunosc foarte bine problemele oamenilor și localităților din regiune. În context, am menționat că voi acorda în continuare tot sprijinul necesar autonomiei în soluționarea problemelor existente. Ulterior, am mers în satul Cioc-Maidan, unde am avut o discuție deschisă cu localnicii”.
În continuarea vizitei de lucru în sudul țării, Dodon susține că a mers în orașul Basarabeasca. Prima destinație de aici – satul Bașcalia. „Crearea locurilor de muncă, pensiile, reabilitarea drumurilor, medicina, sistemul educațional – au fost principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii cu locuitorii. Le-am prezentat localnicilor poziția mea și le-am vorbit despre planurile noastre de viitor. Voi susține orice proiect menit să contribuie la prosperarea și bunăstarea Republicii Moldova. De asemenea, în satul Bașcalia, am participat la acțiunea de înverzire a plaiului natal”, a scris Dodon, pe Facebook.
Candidatul a avut un dialog cu locuitorii orașului Basarabeasca și ai satelor din apropiere. „Cetățenii m-au întrebat despre sectorul agrar, apeduct și canalizare, reparația și construcția drumurilor locale, iluminatul stradal. Am răspuns detaliat la toate întrebările adresate. Am menționat că problemele lor îmi sunt cunoscute și vom depune toate eforturile pentru a le soluționa! În continuarea vizitei de lucru, am mers în satul Sadaclia, unde am avut o discuție constructivă cu localnicii”, spune candidatul.
În același timp, Dodon a avut o discuție locuitorii din Autonomia Găgăuză și raionul Basarabeasca. „Am reușit să discutăm despre problemele existente și planurile de viitor, dar și să plantăm arbori în cadrul Campaniei Naționale de înverzire a plaiului natal”, a conchis Dodon.
Doina Munteanu