În legătură cu cazul polițistului răpit în dimineața zilei de ieri, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) al Republicii Moldova declară că noaptea trecută, reprezentanții structurilor de forță neconstituționale din regiunea transnistriană au pătruns ilegal în casa angajatului IP Florești, din orașul Camenca, sub pretextul unor percheziții.
„Aceste acțiuni au încălcat flagrant drepturile omului, neavând la bază un act care ar motiva și justifica aceste verificări ilegale. Toate faptele sunt examinate și documentate sub aspect penal în cadrul anchetei inițiate de Procuratură în comun cu MAI și SIS. Din materialele acumulate, pe parcursul zilei de ieri, se cunoaște că polițistul a fost răpit și dus în orașul Tiraspol, iar la moment se întreprind toate măsurile pentru a fi identificat locul aflării acestuia”, spun reprezentanții MAI.
„Totodată, comunicăm că pe parcursul zilei de 7 octombrie a mai fost înregistrat un caz similar cu un locuitor din Camenca, care la fel a fost sechestrat, fiind bănuit de forțele de la Tiraspol de acțiuni pretins ilegale. Ca urmare, a fost luată decizia de a fi instituit un grup de anchetă în cadrul Procuraturii Generale, din care fac parte reprezentanți ai MAI, SIS și alte instituții responsabile de gestionarea acestui caz. Vom întreprinde toate măsurile necesare pentru ca cetățenii Republicii Moldova să fie eliberați neconsiționat, iar persoanele implicate să fie atrase la răspundere penală pentru faptele ilegale”, comunică MAI.
Doina Secrieru