Liliana Vieru, şeful Direcţiei comunicare şi relaţii internaţionale din cadrul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), într-un interviu pentru Oficial.md, a comunicat despre aspectele a activităţii agenţiei mai mult şi mai puţin cunoscute publicului larg, de altfel a spus care sunt acestea, informează PROVINCIAL.
„Să nu uităm că sistemul de proprietate intelectuală din Republica Moldova este unul destul de tânăr, fiind instituit odată cu fondarea statului. Suntem absolut conștienți că 30 de ani este prea puțin pentru ca întreaga societate să se pătrundă de acest domeniu, destul de specific de altfel. Deși actualmente proprietatea intelectuală este tot mai frecventă în mesajul public, înțelegerea acestuia este încă departe de a fi una satisfăcătoare, de cele mai multe ori reducându-se la înregistrarea mărcilor și brevetarea invențiilor” – spune Liliana Vieru.
De asemenea, ea spune că, activitatea AGEPI este mai mult decât a unui simplu registrator: „AGEPI este instituția de reper, expertul nr. 1 în domeniul proprietății intelectuale și este de datoria noastră să facem cunoscut și valorificat sistemul de proprietate intelectuală în totalitatea și complexitatea sa”.
Astfel, menţionează că, dintre obiectele mai puțin cunoscute și valorificate la nivel național, dar de o importanță deosebită pentru dezvoltarea economică a țării, în special a sectorului agroindustrial de calitate, sunt indicațiile geografice și denumirile de origine. „Aceste semne utilizate pentru identificarea produselor de calitate cu valoare adăugată deosebită constituie astăzi o prioritate a strategiei de comunicare a AGEPI. Și protecția dreptului de autor rămâne pe agenda de comunicare a agenției, deși este un domeniu care a fost destul de prezent în spațiul public, complexitatea acestuia și existența disensiunilor de percepție a sectorului la autori, pe de o parte, și utilizatori – pe de alta, mențin subiectul în atenția publică și solicită din partea agenției un efort considerabil pentru asigurarea dialogului social și reflectarea veridică și transparentă a evoluțiilor din domeniu. Alte domenii-cheie, care se regăsesc în Strategia de comunicare a AGEPI aprobată în 2019, vizează asigurarea respectării proprietății intelectuale și contracararea contrafacerii și pirateriei” – a mai spus ea.
„Pe de altă parte, AGEPI este responsabilă pentru promovarea politicilor de proprietate intelectuală și un actor important în elaborarea cadrului regulator în domeniu. Mai mult decât atât, AGEPI are și un rol important de educare și pregătire a cadrelor naționale în domeniu și, totodată, de promovare a sistemului de PI atât la nivel național, cât și în exterior” – a conchis Liliana.
Cristina Tomac