Compania Rogob anunță că are motiv de sărbătoare, după ce Camera de Comerț și Industrie (CCI) i-a oferit Premiul pentru Realizări în Domeniul Calității 2019, informează PROVINCIAL.
„Am luat premiul pentru realizări în domeniul Calității. Aducem mulțumiri Gala Businessului Moldovenesc pentru aprecierea deosebită, precum și comunității noastre, pentru care mereu tindem să fim mai buni”, se spune într-o postare de pe o rețea de socializare a companiei.
Precizăm că: Compania Rogob a fost fondată în 1997. În anul 2013, întreprinderea a deschis cea mai modernă fabrică de mezeluri din Moldova, de model european, care se conformează tuturor normelor sanitare şi standardelor de calitate europene. Produsele Rogob pot fi găsite în cele mai cunoscute supermarketuri şi magazine din Republica Moldova, precum și în rețeaua proprie de magazine specializate Rogob, care la moment numără 27 de magazine. Astăzi, Rogob este cea mai mare și modernă companie din Moldova producătoare de salam și delicatese din carne. Amplasată în satul Goianul Nou (mun. Chișinău), capacitatea de producție a companiei depășește 45-50 tone de produs final timp de 24h. În cadrul companiei muncesc circa 600 angajați.
Cristina Pendea