Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, în ședință de Guvern, noile modificări ale Regulamentului de acordare a compensațiilor privind diminuarea prejudiciilor din sectorul agricol cauzate de calamitățile naturale asupra recoltei anului 2020.
Astfel, conform noilor modificări s-a aprobat alocarea a încă 100 milioane de lei din fondul de intervenție pentru susținerea producătorilor agricoli care au fost afectați de seceta din acest an. În acest context, Guvernul va aloca 300 milioane de lei agricultorilor pentru a compensa pierderile înregistrate în urma calamităților naturale.
Totodată, a fost simplificată procedura de depunere a dosarelor pentru agenții economici care au înregistrat pierderi mai mari de 60 la sută și sunt eligibili de a beneficia de compensația pentru diminuarea pagubelor cauzate de secetă și grindină din anul curent, conform noilor cuantumurilor valorice per cultură, modificate în Regulament.
De asemenea, va fi exclusă necesitatea prezentării extrasului din Registrul bunurilor imobile sau din Registrul contractelor de arendă. În schimb, agricultorii vor trebui să prezinte un certificat ce confirmă suprafața de teren agricol deținută sau prelucrată, document eliberat de autoritatea publică locală/primăria unde producătorul agricol își desfășoară activitatea.
Reamintim că solicitanții vor trebui să depună dosarele de acordare a compensației la subdiviziunile teritoriale ale AIPA din raza căruia își desfășoară activitatea.
Termenul limită de depunere a dosarului este 18 septembrie 2020.
Cristina Pendea