Trei locuitori ai raionului Cantemir vor sta după gratii pentru acţiuni violente cu caracter sexual, privaţiune ilegală de libertate şi circulaţia ilegală a substanţelor narcotice.
Procuratura raionului Cantemir a stabilit că, în noiembrie 2013, inculpaţii au ademenit în casă patru băieţei, care se jucau în drum. Indivizii au blocat uşa şi i-au impus pe minori, cu vârstele cuprinse între 8 şi 11 ani, să consume alcool. În continuare, inculpaţii au agresat sexual copiii, ameninţându-i cu răfuiala fizică în caz că vor povesti despre cele întâmplate.
Cazul totuşi a ieşit la iveală peste câteva luni de la incident, după ce unul dintre vecini le-a povestit părinţilor minorilor ce văzuse, fiind anunţaţi oamenii legii. În urma percheziţiilor, în locuinţa în care au fost agresaţi sexual copiii au fost depistate substanţe narcotice.
Pentru acţiunile incriminate de procurori, inculpaţii, cu vârstele cuprinse între 19 şi 23 de ani, au fost condamnaţi la 12, 16 şi, respectiv, 18 ani închisoare.
Sentinţa este cu drept de atac.
Dina Roşca