„Am participat ieri, 8 decembrie 2019, la un eveniment inedit în s. Văratic, raionul Râșcani – Deschiderea monumentului celor Drepți între popoare – soților Gheorghe și Liuba Benea. În iulie 1941 Gheorghe Benea, preot în satul Văratic, împreună cu soția sa, preoteasa Liuba, au salvat de la moarte 26 de evrei din Duruitoare veche, Văratic și alte sate din jur. Fiind inștiințați că jandarmii au închis 26 de evrei și au de gînd să-i împuște la marginea satului, preotul împreună cu soția sa au mers fără întârziere la fața locului și au insistat ca jandarmii să le dea drumul acestor oameni nevinovați” – scrie, pe o rețea socială, fostul ambasador moldovean la ONU și Consiliul Europei, Alexei Tulbure, informează PROVINCIAL.
„După asta i-au condus pe cei 26 de oameni, – copii, femei, bătrâni, – pe drumul ce duce din sat încă vreo 5 km pentru a se asigura că nu vor fi iarăși arestați și împușcați. Majoritatea din cei salvați de soții Benea au supravețuit Holocaustul și războiul. Este greu să judeci acțiunile oamenilor din acele timpuri tragice, Însă o remarcă, totuși, o să fac, – să fi avut noi cel puțin în jumătate (nu toate) din localitățile noastre oameni ca Gheorghe și Liuba Benea, să fi avut noi, atunci în 1941, mai mulți preoți ca părintele Gheorghe Benea, numărul victimelor Holocaustului în Basarabia ar fi fost cu mult mai mic. A fost altfel. Cu atât mai măreață și înălțătoare este fapta acestor doi minunați oameni. Drepții între popoare, – în Republica Moldova avem 79 de persoane cărora le-a fost conferit acest titlu onorabil, – spală obrazul celor mulți … Ne mântuiesc pe noi toți”, mai adaugă Tulbure.
În același timp, el spune: „Am rămas profund impresionat de participarea sătenilor la ceremonia dezvălirii monumentului – curtea bisericii a fost plină de oameni. Nu pot să nu remarc implicarea preoților din Văratic și încă din trei sate din jur în pregătirea și desfășurarea acestei ceremonii și în general în realizarea ideii instalării acestui monument. Astfel de efort din partea bisericii nu poate să nu fie salutat. Suportul primarului s. Văratic și al conducerii a două raioane, – Râșcani și Edineț, – au fost importante pentru succesul inițiativei. Inițiativei, care-i aparține președintelui Asociației Obștești ”Nemurire”, dl Iurie Zagorcea. Un om unical. Unical pentru că este unicul neevreu din Moldova care absolut dezinteresat, mobilizând (numai el știe cum) resurse de unde poate și nu poate (numai nu de la stat, care în acest sens nu face nimic), din 2002 instalează monumente în locurile de executare în masă a evreilor în vara anului 1941. Acest monument în onoarea și memoria a doi Drepți între Popoare din Republica Moldova este primul de acest fel în șirul reușitelor dlui Zagorcea. Primul, dat nu ultimul – despre frumoasele inițiative ale acestui om încă o să auzim. Monumentul nu ar fi fost posibil fără suportul financiar al dlui Efim Roif, fiul lui Șaps Roif, unul din cei 26 de evrei salvați de Gheorghe și Liuba Benea”, comunică Tulbure.
Prin urmare, el susține că evenimentul de la Văratic este rezultatul colaborării societății civile, puterii locale, bisericii și locuitorilor satului Văratic. „Aici au pus mâna toți, numai nu puterea centrală. Cred că a venit timpul să abordăm problema reîntoarcerii Holocaustului în memoria colectivă a poporului moldovenesc și la nivel central”, a conchis Tulbure.
Doina Secrieru