
Curtea de Conturi a examinat, în cadrul unei ședințe, Raportul auditului performanței „Sunt necesare acțiuni semnificative pentru asigurarea gestionării eficiente și eficace a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare Regională”.
Auditul și-a propus ca obiectiv de a răspunde cu prioritate la următoarea întrebare generală: „Mecanismele existente asigură gestionarea eficientă și eficace a mijloacelor Fondului Național pentru Dezvoltare Regională?”.
Auditul a avut ca scop să evalueze modul în care s-au utilizat mijloacele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, rezultatele obținute, impactul implementării proiectelor finanțate din Fond, să identifice dificultățile în implementarea politicilor de dezvoltare regională și să analizeze din diferite perspective cauzele, care au generat imperfecțiuni.
Auditul s-a desfășurat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Agențiile de dezvoltare regională Nord, Centru și Sud. De asemenea, au fost efectuate vizite în teren și observații fizice la 35 din 51 de proiecte de dezvoltare regională finalizate în perioada anilor 2013 – 2019, cu o valoare totală de 504,7 mil.lei, fiind intervievate persoanele responsabile și analizate rezultatele obținute.
Sistemul de constituire și funcționare a Fondului Național pentru Dezvoltare Regională este unul complex, implicând Consiliul Național de Dezvoltare Regională, Consiliile regionale pentru dezvoltare, Agențiile de Dezvoltare Regională, iar Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului, în calitatea sa de organ central de specialitate, are responsabilitatea de a elabora, a promova și a asigura realizarea politicii statului în domeniul dezvoltării regionale.
În conformitate cu Legea privind dezvoltarea regională au fost constituite șase regiuni de dezvoltare: Nord, Centru, Sud, UTA Găgăuzia, Municipiul Chișinău și Transnistria. În prezent sunt instituționalizate și funcționează patru agenții de dezvoltare regională în 4 regiuni.
Instrumentul principal pentru realizarea politicii de dezvoltare regională este Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, care se formează din alocațiile anuale de la bugetul de stat și constituie circa 200 mil. lei anual, fiind gestionat de către Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului, care efectuează alocarea mijloacelor, cu aprobarea prealabilă a Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale.
În lipsa unor date statistice la nivelul regiunilor de dezvoltare și nedefinire a noțiunii de zonă defavorizată, echipei de audit i-a fost dificil a se expune asupra corectitudinii repartizării mijloacelor Fondului, atât pe principalele domenii de intervenții, cât și în profil geografic, totodată constatând că 57% din mijloacele financiare alocate din Fond, pentru implementarea proiectelor investiționale pe parcursul anilor 2017-2019 (9 luni), s-au concentrat în doar 7 raioane ale Republicii Moldova.
Cu referire la modul actual de selectare a proiectelor de dezvoltare regională auditul a constatat că de către comisia interministerială, responsabilă de selectarea proiectelor, nu au fost evaluate proiectele neimplementate din cadrul Documentului Unic de Program pentru anii 2013-2015, nefiind clară procedura de selectare a celor 10 proiecte din 27 rămase neimplementate, care au fost incluse în Documentul Unic de Program pentru anii 2017-2020. În aceste condiții, Proiectul „Construcția şi restabilirea sistemului de canalizare în orașul Nisporeni, comuna Vărzăreşti” și Proiectul „Îmbunătățirea calității vieții populației rurale prin construcția sistemelor de apă potabilă şi de canalizare, regionalizarea serviciilor comunale în satele din lunca râului Lăpuşniţa, raionul Hâncești”, până în prezent așa și nu sunt implementate, auditul constatând utilizarea ineficientă și ineficace a resurselor financiare cu o valoare totală de 23,2 mil. lei utilizate pentru executarea unor lucrări, care nu au continuitate. În același mod au fost selectate și proiecte, care includ activități neeligibile în valoare de circa 9,0 mil. lei.
La implementarea Proiectelor „Aprovizionarea cu apă potabilă și canalizare a locuitorilor satelor Risipeni și Bocșa și a instituțiilor de menire social-culturală” și ”Construcția apeductului magistral Leova – Hănăseni Noi – Filipeni –Romanovca”, care urmau să asigure accesul populației la apă potabilă, au fost cheltuite ineficient 15,7 mil.lei. Auditul a constatat că, deși acestea sunt finalizate mai bine de 2 ani, locuitorii până în prezent nu beneficiază de rezultatele proiectelor implementate, din cauza că nu este asigurat accesul apeductelor construite la sursa de apă, pentru aceasta fiind necesară finalizarea altor proiecte.
În cadrul misiunii de audit s-a constatat că au fost dezafectate mijloace financiare din contul Fondului în valoare totală de 37,7 mil. lei pentru implementarea Proiectului ”Consolidarea cooperării regionale între raioanele Căușeni, Cimișlia, Ștefan Vodă, creșterea competitivității în promovarea modului sănătos de viață, pregătirea sportivilor de performanță și prestarea serviciilor în cadrul turismului sportiv prin edificarea Centrului de Tineret și Sport în orașul Căușeni” și Proiectului „Construcția complexului turistic sportiv din s. Vălcineț, r. Călărași”, care au fost atribuite eronat la una din direcțiile prioritare stabilite în Strategia Națională de Dezvoltare Regională și anume „Creșterea atractivității turistice”, de facto fiind construite 2 centre sportive de importanță locală.
Totodată, rezultatele obținute în urma implementării multor proiecte finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională au durabilitate scăzută, iar beneficiul scontat nu este realizat, beneficiarii de proiecte concentrându-și eforturile doar asupra construcției obiectivelor planificate și nu pe promovarea avantajelor care au fost obținute ulterior. În acest sens menționăm Proiectul ”Reabilitarea monumentului istorico-arhitectural ”Conacul Pommer” și drumului de acces la parcul dendrologic din s. Țaul, r. Dondușeni”, scopul inițial al căruia a fost reabilitarea infrastructurii zonei turistice Țaul, fiind investite mijloace financiare în sumă de 9,6 mil. lei, însă după implementarea proiectului, clădirea muzeului restaurat este utilizată contrar destinației, în acest obiectiv turistic fiind transferat sediul Primăriei s. Țaul.
Concluzia generală a misiunii de audit este că sunt necesare acțiuni imperative de îmbunătățire a situației în domeniu, dar și eforturi conjugate pentru dezvoltarea capacităților de selectare, implementare și monitorizare a proiectelor prin: clarificarea atribuțiilor și sarcinilor tuturor actorilor implicați în implementarea proiectelor de dezvoltare regională, rolurilor acestora în perioada post implementare ca o activitate obligatorie care să asigure durabilitatea și corectitudinea utilizării bunurilor create. Astfel, vor fi evitate situațiile de neutilizare sau schimbare a destinației bunurilor achiziționate, construite, reconstruite sau îmbunătățite din contul surselor Fondului Național pentru Dezvoltare Regională.
Doina Munteanu