În urma reevaluării, Centrul Național de Acreditare MOLDAC a reînnoit, prin decizia sa, acreditarea Organismului de inspecție din cadrul Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), pe un termen de patru ani, pentru domeniul de acreditare solicitat.
Domeniul include inspecțiile cantitative prin măsurarea sarcinilor pe osii și masei totale a vehiculului, precum și prin măsurarea dimensiunilor vehiculului: lungimea, lățimea, înălțimea și distanța între axe.
Organismul de inspecție întrunește peste 60 de specialiști calificați care muncesc la 10 posturi de măsurare amplasate în opt puncte de trecere a frontierei de stat și în două puncte vamale interne. Toate posturile sunt dotate cu mijloace de măsurare adecvate, etalonate și verificate metrologic, care permit efectuarea unor măsurări exacte și corecte. Datele de contact ale posturilor de măsurare pot fi găsite, accesând link – ul: https://www.ctif.gov.md/servicii-vamale-teritoriu.
Specialiștii Organismului de inspecție efectuează, la solicitarea colaboratorilor vamali, măsurarea sarcinilor pe osii și masei totale a vehiculului, precum și a dimensiunilor acestuia, după care înmânează conducătorilor auto certificatele de măsurare ale unităților de transport, certificate ce sunt recunoscute în toate țările membre ale UE și în statele CSI.
În nouă luni ale anului curent, Organismul de inspecție a supus măsurărilor circa 230,6 mii de vehicule, cu 11,3 % mai mult decât în perioada similară a anului 2018. Cele mai multe vehicule – peste 134,4 mii unități – au fost supuse măsurărilor la punctele de trecere ale frontierei Leușeni și Tudora, unde se înregistrează permanent un flux sporit de mijloace de transport ce traversează frontiera de stat a R. Moldova.
Începând 28.08.2019, Organismul de inspecție se ghidează, în activitatea sa, de procedura de măsurare legală PML 1-03:2016 ”Măsurarea dimensiunilor vehiculelor în circulație pe drumurile publice”, aprobată prin Ordinul Ministerului Economiei și Infrastructurii nr. 137 din 29.05.2019. Acest act normativ a înlocuit standardul internațional SM SR EN ISO 612:2012 “Vehicule rutiere. Dimensiuni ale automobilelor și vehiculelor tractate. Termeni și definiții (SR ISO 612:1996, IDT)” și stabilește, la nivel național, regulile de măsurare a dimensiunilor tuturor tipurilor de mijloace de transport în scopul depistării transporturilor pe drumurile publice și/sau la punctele de trecere a frontierei de stat, dimensiunile cărora depășesc limitele admise de legislație.
Actul normativ menționat și procedura de măsurare legală PML 2-01:2014 “Măsurarea sarcinilor pe axe și masei totale a vehiculelor”, aprobată prin Ordinul Ministerului Economiei nr. 34 din 18.03.2014, servesc Organismului de inspecție din cadrul CTIF drept bază normativă în activitatea sa.
Doina Secrieru