Volumul consumului de gaze naturale în luna aprilie curent a constituit 29,4 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 35,7% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a ...
Volumul consumului de gaze naturale în luna aprilie curent a constituit 29,4 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 35,7% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a ...
Într-un incident tragic, doi cetățeni indieni au încercat să treacă ilegal frontiera, în România, dar pe parcursul încercării de a traversa râul Prut, unul dintre ei a fost găsit fără ...
În perioada 9-10 mai 2024, la Bălți a avut loc atelierul de creație - pictură pe sticlă „Icoane” cu implicarea a 25 de tineri din Bălți. Primarul Alexandr Petkov a ...
Sute de elevi de liceu din Bălți, al doilea oraș ca mărime din Republica Moldova, sunt așteptați să viziteze standurile Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în cadrul Târgului Educațional ...
Oficiul Național de Dezvoltare Locală și Regională a realizat un film documentar despre proiectele de dezvoltare locală din satul Ulmu, raionul Ialoveni, recent finalizate cu succes.
Amintim că, clădirea Gimnaziului din ...
Pe stadionul Joma Arena din capitală, s-a desfășurat a X-a ediție a Turneului Republican la Fotbal între copii cu vârsta de până la 10 ani, „Cupa Memoriei -1986”. Organizat de ...
Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) a anunțat lista celor 63 de grădinițe selectate pentru a participa în programul său inovator „Fotbal în Grădinițe". Proiectul este destinat copiilor din instituțiile de ...
Petrocub Hîncești a câștigat în premieră titlul de campioană a Moldovei la fotbal. Cu o etapă înainte de finalul campionatului, hânceștenii au acumulat 21 de puncte, cu 4 mai multe ...
Astăzi, la Spitalul Clinic Bălți, a fost inaugurată secția Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), după reparație capitală.
Secția ATI, modernizată și dotată la standarde europene, va activa pe 20 de paturi ...
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează populația despre necesitatea respectării măsurilor esențiale de prevenire a incendiilor și situațiilor de risc de Paștele Blăjinilor.
Având în vedere importanța respectării regulilor de ...


















