
Astăzi, 28 octombrie 2026, în sala de ședinte a Consiliului Raional Hîncești a avut loc consultarea publică privind Reforma Administrației Publice Locale, organizată de Cancelaria de Stat prin intermediul Oficiul Teritorial Hîncești.
La întrunire au fost prezenți vicepreședintele raionului Hîncești, Aliona GRIGORAȘ, șeful Oficiului Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat, Ion BUNDUCHI, alături de reprezentanți ai administrației publice locale, consilieri raionali și locali, angajați ai Consiliului Raional, precum și reprezentanți ai societății civile.
În cadrul consultării au fost prezentate și discutate aspecte importante privind:
🔹 inițiativa legislativă ce vizează reorganizarea administrativ-teritorială;
🔹 modificarea unor acte normative conexe;
🔹 impactul reformei asupra APL, dar și nemijlocit asupra comunităților.
Participanții au avut posibilitatea să își exprime opiniile, să formuleze întrebări, observații și propuneri în raport cu subiectele abordate.
Consiliul Raional Hîncești apreciază implicarea participanților și consideră că dialogul deschis și participarea activă a autorităților publice, a reprezentanților societății civile și a cetățenilor sunt esențiale pentru un proces de reformă transparent și eficient.



















