
Primăria Sireți a participat la ședința online de lansare oficială a Apelului de Finanțare Inovatoare (IFC), inițiativă comună a proiectului Primarii pentru Creștere Economică (M4EG) și a City Experiment Fund (CEF), cu sprijinul Uniunii Europene și PNUD.
În cadrul evenimentului, reprezentanta Primăriei a prezentat experiența în utilizarea unui mecanism alternativ de finanțare a investițiilor publice locale – obligațiunile municipale.
Sireți este prima localitate rurală din Republica Moldova care a emis obligațiuni municipale, prima emisiune fiind în valoare de 3 milioane de lei, resurse financiare mobilizate pentru construcția drumurilor, în parteneriat cu locuitorii satului. Această experiență demonstrează posibilitatea implicării comunității în finanțarea proiectelor de infrastructură și diversificarea surselor de finanțare ale administrației publice locale.
“Avem intenția de a realiza cea de-a doua emisiune de obligațiuni municipale, în valoare de 5 milioane de lei, mijloace financiare care, conform planurilor autorității locale, urmează să fie investite tot în construcția și modernizarea infrastructurii rutiere din satul Sireți,” spune Primăria.
Participarea la acest eveniment a constituit o oportunitate de a prezenta experiența satului Sireți la nivel internațional și de a promova mecanismele inovatoare de finanțare a dezvoltării comunităților rurale.
Primăria Sireți continuă să identifice și să valorifice instrumente financiare care contribuie la dezvoltarea localității și îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor.



















