
La 12 octombrie curent, deputaţii Roman Roșca şi Tatiana Cucuietu, au efectuat o vizită de lucru la Primăria orașului Rezina, transmite PROVINCIAL.
În cadrul întrunirii au discutat despre procesul de amalgamare a administrației publice locale, procedura de moștenire și alte probleme de ordin local.
Ulterior, au vizitat Casa teritorială de asigurări sociale Rezina şi au discutat cu reprezentanții instituției despre dificultățile întâmpinate în relația cu locuitorii din stânga Nistrului.
“Lunar, instituția înregistrează aproximativ 20–30 de cereri pentru stabilirea pensiilor din partea locuitorilor din stânga Nistrului. Acest lucru evidențiază importanța colaborării dintre instituțiile statului și necesitatea de a facilita accesul la serviciile publice.
Voi continua să mențin un dialog constant cu cetățenii și instituțiile responsabile,” spune Roman Roşca.



















