
Pe 8 octombrie, la Chișinău, va avea loc cea de-a III-a ediție a Forumului Național privind Îmbătrânirea Activă și Sănătoasă, cu genericul „Longevitatea sănătoasă: cum trăim mai mult și mai bine?”.
Forumul va aduce împreună specialiști, reprezentanți ai autorităților și organizațiilor, dar și persoane vârstnice, pentru a vorbi despre cum putem avea o viață mai lungă, mai sănătoasă și mai activă.
În cadrul evenimentului vor fi abordate teme precum:
- prevenirea și depistarea precoce a problemelor de sănătate;
- menținerea mobilității și autonomiei odată cu înaintarea în vârstă;
- sănătatea mintală, singurătatea și izolarea socială;
- serviciile comunitare și sprijinul pentru persoanele vârstnice și familiile acestora.
La deschiderea evenimentului va participa:
🔹 Natalia Plugaru, Ministra Muncii și Protecției Sociale
🔹 Reprezentant al Ministerului Sănătății al Republicii Moldova
🔹 Tatiana Sorocan, Directoare executivă HelpAge Moldova
🔹 Moritz Schleicher, Atașat, Ambasada Republicii Federale Germania în Republica Moldova
🔹 Zvezdan Pirtošek, Expert independent al ONU privind drepturile persoanelor vârstnice, OHCHR (mesaj video)
Evenimentul este organizat în parteneriat de către Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova și HelpAge Moldova, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea participării sociale a persoanelor în etate din Moldova prin dezvoltarea comunităților pilot prietenoase vârstnicilor”, finanțat de Guvernul Republicii Federale Germania (BMZ) și implementat de HelpAge Moldova.



















