
Cele 32 de raioane actuale vor fi reorganizate în 3 regiuni – Nord, Centru și Sud – și municipiul Taraclia. Municipiile Chișinău și Bălți își vor păstra statutul actual, iar UTA Găgăuzia își va păstra statutul special. Conceptul reorganizării administrației publice locale de nivelul II a fost prezentat, astăzi, de Prim-ministrul Vasile Tofan și Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu.
„Dacă aș reduce esența reformei la o singură frază, ea este, înainte de toate, despre a construi primării mai puternice. Puterea locală trebuie să fie cât mai aproape de oameni, în primăriile lor. Primarul și echipa lui știu cel mai bine dacă localitatea are nevoie de apă, de drumuri, de o grădiniță sau de transport și cum să livreze aceste servicii. Ne dorim primării cu mai multă capacitate, mai multe resurse și mai multă putere reală de a rezolva problemele comunității”, a declarat Premierul Vasile Tofan.
Regiunea Nord va reuni 11 raioane și va avea sediul la Bălți, Regiunea Centru – 13 raioane și sediul la Chișinău, iar Regiunea Sud – 7 raioane și sediul la Cahul. Actualul raion Taraclia va deveni municipiul Taraclia, unitate administrativ-teritorială de nivelul II.
Rolul regiunilor va fi diferit de cel al actualelor raioane. Acestea vor avea mai puține competențe și se vor concentra în principal pe dezvoltare regională, coordonare și proiecte care implică mai multe localități. Regiunile vor sprijini primăriile să pregătească proiecte comune, să atragă finanțări și să realizeze investiții care depășesc capacitatea unei singure localități.
„Regiunea nu vine să conducă primăria. Regiunea trebuie să ajute primăria să facă acele lucruri pe care nu le-ar reuși să le facă singură”, a subliniat Prim-ministrul.
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a menționat că unul dintre rolurile importante ale regiunilor va fi pregătirea proiectelor mari de dezvoltare și valorificarea finanțărilor disponibile pentru Republica Moldova.
„Dacă vrem să aducem apă, servicii de management al deșeurilor, drumuri bune și investitori, trebuie să avem aceste proiecte pregătite. Acesta va fi un rol important al regiunilor”, a declarat Alexei Buzu.
O regulă esențială a reformei este că serviciile rămân aproape de oameni. Cetățenii nu vor trebui să meargă la sediul regiunii pentru serviciile pe care astăzi le accesează în localitatea lor. Regiunile nu vor presta servicii publice direct cetățenilor – acestea vor fi asigurate de primării, structurile teritoriale ale administrației publice centrale și operatorii competenți.
„Vom schimba administratorii, vom schimba cine este responsabil, dar cetățeanul nu trebuie să simtă această schimbare”, a precizat Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu.
Instituțiile și bunurile destinate serviciilor locale – bibliotecile, muzeele, casele de cultură, școlile de arte și sportive, centrele de tineret, taberele de odihnă și alte obiective – vor rămâne în comunitățile în care funcționează. Cele aflate în prezent în administrarea raioanelor vor trece, după caz, în administrarea primăriilor.
Reorganizarea presupune și un aparat administrativ mai compact la nivelul II. Cele trei regiuni vor avea echipe mai mici, formate din specialiști concentrați pe dezvoltare regională, coordonare și proiecte.
În anul 2025, bugetele celor 32 de raioane au constituit aproximativ 9 miliarde de lei, dintre care circa 77% au reprezentat finanțarea învățământului. Aceste resurse nu dispar și nu reprezintă economii, ci vor urma serviciile către instituțiile care vor prelua funcțiile respective. Economiile vor proveni din reducerea aparatului administrativ și eliminarea structurilor care se dublează.
Conceptul prezentat a fost elaborat în urma unui proces amplu de dialog cu autoritățile locale. De la începutul anului, Cancelaria de Stat a desfășurat peste 1000 de consultări la nivelul primăriilor și raioanelor. Consultările vor continua, inclusiv pentru pregătirea pachetului legislativ și a planului de tranziție.
Pachetul legislativ necesar implementării reformei urmează să fie prezentat Parlamentului în toamna anului 2026.
Conceptul reorganizării administrației publice locale de nivelul II poate fi accesat AICI.



















