
În contextul alegerilor locale noi și referendumului local din 1 noiembrie 2026, consiliile electorale de circumscripție locală au examinat dosarele depuse în termenul prevăzut de lege și au înregistrat candidații la funcțiile elective.
Dintre cei 15 candidați înregistrați la funcția de primar, 5 sunt femei, iar 10 sunt bărbați. 8 candidați sunt desemnați de partide politice, iar 7 sunt independenți.
Candidați la funcția de primar au fost înregistrați în următoarele localități:
- satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia – 3 candidați;
- orașul Costești, raionul Rîșcani – 3 candidați;
- satul Cairaclia, raionul Taraclia – 4 candidați;
- satul Novosiolovca, raionul Taraclia – 1 candidat;
- satul Chirsova, UTA Găgăuzia – 4 candidați.
Pentru funcția de consilier în consiliul local al satului Tomai, UTA Găgăuzia au fost înregistrați 15 concurenți electorali: o listă de candidați depusă de un partid politic și 14 persoane care candidează independent.
În satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde va avea loc referendumul local, nu a fost înregistrat nici un participant la referendum.



















