
Cercetători și specialiști din Republica Moldova și din străinătate s-au reunit la Chișinău, în perioada 24–25 septembrie, la cea de-a XVIII-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Patrimoniul cultural: cercetare, valorificare, promovare”. Evenimentul, organizat de Institutul Patrimoniului Cultural, s-a desfășurat în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului.
Timp de două zile, participanții au prezentat cercetări dedicate patrimoniului construit, arheologic, etnografic și artistic, dar și memoriei și identității culturale. Tema ediției din acest an a adus în atenție riscurile la care este expus patrimoniul și necesitatea unor soluții care să contribuie la protejarea și păstrarea lui.
În cadrul conferinței, șefa interimară a Direcției Patrimoniu Cultural, Alina Ostapov, a evidențiat importanța unei legături mai strânse între cercetarea patrimoniului și activitatea practică de protejare a acestuia. Cercetarea și documentarea pot contribui la identificarea vulnerabilităților și a riscurilor, astfel încât intervențiile asupra patrimoniului să fie bine fundamentate și adaptate fiecărei situații.
Un alt subiect important a fost colaborarea dintre cercetători și profesioniștii implicați în protejarea și gestionarea patrimoniului. Problemele întâlnite în activitatea acestora pot deschide noi direcții de cercetare, iar rezultatele studiilor pot contribui la identificarea unor soluții concrete pentru conservarea și valorificarea patrimoniului cultural.
Conferința a încurajat și schimbul de experiență între specialiști din diferite țări, oferind posibilitatea de a împărtăși practici și experiențe care pot fi utile în protejarea patrimoniului cultural din Republica Moldova.



















