
Primarul localității Sireți, Leonid Boaghi, își marchează ziua de naștere printr-un apel la solidaritate. Edilul își invită prietenii, colegii și partenerii să renunțe la cadourile tradiționale și să contribuie la o campanie de donații destinată copiilor și familiilor aflate în situații dificile.
“Cred mult în puterea comunității. În faptul că, atunci când oamenii se adună în jurul unei cauze, chiar și contribuțiile mici pot deveni un ajutor important pentru cineva care trece printr-o perioadă grea.
De aceea, de ziua mea, îmi propun să adunăm împreună 10 000 de lei pentru susținerea copiilor și familiilor aflate în dificultate.
Pentru unii dintre noi, o donație poate însemna renunțarea la un cadou sau la un buchet de flori. Pentru o familie, însă, poate însemna un ajutor venit exact atunci când este nevoie de el.
Dacă vreți să-mi spuneți „La mulți ani!”, vă invit să o faceți printr-un gest care merge mai departe.
Donați cu mențiunea „Leonid”. Donațiile pot fi făcute cu cardul de la orice bancă comercială, prin MIA sau PayPal.
Mi-aș dori să fim cât mai mulți și să transformăm această aniversare într-un gest de solidaritate pentru copiii și familiile care au nevoie să simtă că nu sunt singuri.
Vă mulțumesc că alegeți să-mi fiți alături!,” a declarat Leonid Boaghi.



















