
Prim-ministrul Vasile Tofan a efectuat o vizită la „Hotelul „Zarea”, un hotel din inima Chișinăului, care a fost scos la privatizare, cu termenul licitației stabilit pentru 20 octombrie. Se află în centrul istoric, la câțiva pași de ASEM, lângă Parcul Catedralei și Banca Națională: 31 de ari, 12 etaje, peste 6.000 de metri pătrați de spațiu. Este un hotel cu un potențial mult mai mare decât cel valorificat în prezent. Căutăm investitori care vor să participe la o licitație transparentă pentru acest activ cu adevărat unic”.
Premierul a spus că, privatizările nu au o reputație bună în Moldova și, probabil, pe bună dreptate. Prea multe privatizări au fost făcute fraudulos.
„Ne propunem să schimbăm acest lucru și vrem să o facem într-o manieră cât mai transparentă: să arătăm întregii lumi acest activ și să atragem cât mai mulți ofertanți la licitație, astfel încât prețul să fie cât mai avantajos pentru stat. Dar poate chiar mai important decât veniturile la buget este să valorificăm adevăratul potențial al acestui activ: să creăm noi locuri de muncă, să dinamizăm economia și să înfrumusețăm centrul Chișinăului cu o clădire mai atractivă.
În acest context, anunțăm și un concurs pentru tineri arhitecți și oameni de creație, pe care îi invităm să trimită, până pe 4 octombrie, concepte despre cum ar putea arăta un nou Hotel „Zarea”:
Adresa la care așteptăm lucrările: [email protected]”, a menționat el.
Vasile Tofan a mai spus în context: „Dragi moldoveni, dragi antreprenori, vreau să vă asigur de un lucru: va fi un proces extrem de transparent. Vreau să fiți siguri de integritatea acestui proces și de intenția noastră de a le oferi tuturor investitorilor și antreprenorilor de bună-credință șansa de a participa cu oferte pentru acest activ.
Scopul nostru este să generăm cât mai mulți bani la buget, dar și să valorificăm un obiectiv important din centrul Chișinăului.
Până pe 19 octombrie, Agenția Proprietății Publice așteaptă ofertele antreprenorilor. Toate informațiile sunt disponibile pe site-ul dedicat prezentării acestui activ: https://zarea.app.gov.md/
Să fie într-un ceas bun pentru Hotelul „Zarea” și pentru Moldova!”.



















