
Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, efectuează în aceste zile o vizită de lucru în Republica Populară Chineză, în cadrul căreia participă la întrevederi și activități dedicate schimbului de experiență și dezvoltării cooperării dintre administrațiile publice locale.
Seminarul este organizat de Centrul pentru Promovarea Dezvoltării Globale (GDPC) al Agenției Chineze pentru Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (CIDCA) și include întâlniri cu experți, sesiuni de instruire, discuții tematice și vizite de studiu.
“Programul îmi oferă posibilitatea să cunosc mai multe regiuni și orașe ale Chinei, printre care Xiamen, Hangzhou, Shanghai, Huzhou, Quanzhou și Yiwu. Întâlnirile cu experți, sesiunile de instruire și vizitele de studiu îmi permit să aflu mai multe despre dezvoltare, digitalizare, protecția mediului, tehnologie, investiții și administrație locală și să văd direct cum sunt aplicate diferite soluții.
În cadrul acestor întâlniri, am și ocazia să vorbesc despre Republica Moldova și despre raionul Cimișlia, despre prioritățile noastre, despre potențialul pe care îl avem și despre ceea ce ne dorim pentru comunitățile noastre. Cred că este important ca, atunci când avem astfel de oportunități, să facem cunoscute comunitățile pe care le reprezentăm și să prezentăm deschis atât realitățile, cât și perspectivele lor de dezvoltare.
Cred că dezvoltarea presupune și capacitatea de a învăța unii de la alții. Dialogul direct dintre administrații, schimbul de experiență și contactele create în astfel de contexte pot deschide noi oportunități de colaborare și pot sta la baza unor parteneriate concrete,” a spus Andrian Talmaci.
























