
La 20 august 2026, în incinta Centrului de Resurse pentru Adolescenți și Tineret (CRAT) din municipiul Bălți, s-a desfășurat dialogul cu autoritățile locale cu genericul „Prin participare – spre decizie. Tinerii modelează democrația locală”.
Evenimentul a fost dedicat consolidării dialogului dintre tineri și factorii de decizie din comunitate și a oferit participanților posibilitatea de a discuta despre problemele cu care se confruntă tinerii și despre soluțiile prin care aceștia pot contribui la dezvoltarea comunității.
La activitate au participat consilierii municipali Lilia Negruța, Victoria Pașchetov și Petru-Pavel Balan, șeful interimar al Direcției Învățământ, Tineret și Sport, Alexandru Roșca, lucrători de tineret, reprezentanți ai consiliilor elevilor din instituțiile de învățământ din municipiul Bălți, precum și membri ai Consiliului Municipal al Tinerilor.
În cadrul dialogului a fost prezentat progresul programului implementat începând cu luna martie 2026. Tinerii au discutat despre cele 18 provocări civice pe care urmează să le realizeze până în luna decembrie. Până în prezent, 12 dintre acestea au fost deja îndeplinite cu succes, fapt care demonstrează implicarea activă și responsabilitatea tinerilor în viața comunității.
Un moment important al evenimentului l-au constituit intervențiile reprezentanților Consiliilor Elevilor de la Liceul Teoretic „B.P. Hasdeu”, Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” și Liceul Teoretic „Ion Creangă”. Tinerii au prezentat problemele și provocările cu care se confruntă în instituțiile lor de învățământ și au venit cu soluții concrete pentru îmbunătățirea mediului educațional și consolidarea participării elevilor la procesul decizional.
Reprezentanții autorităților locale au apreciat inițiativa, curajul și spiritul civic manifestat de tineri și i-au încurajat să își promoveze ideile și să participe activ la dezvoltarea comunității.
Programul oferă, de asemenea, posibilitatea accesării unor mini-granturi. Grupurile de tineri din trei raioane vor putea depune proiecte menite să răspundă unor nevoi reale ale comunităților și instituțiilor din care provin. Cele mai bune inițiative vor beneficia de suport financiar pentru implementare.
Programul este implementat de AO „STUDEM” din Bălți, cu suportul financiar al New Democracy Fund, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Tineret.



















