
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a vizitat Nodul Hidrotehnic Stânca-Costești, în contextul crizei hidrologice și al debitelor reduse înregistrate în această perioadă.
La baraj, ministrul a discutat cu specialiștii de pe ambele maluri ale Prutului, care administrează în comun Nodul Hidrotehnic Stânca-Costești. Subiectele principale au vizat starea actuală a lacului de acumulare și modul în care sunt gestionate resursele de apă. Din păcate, și pe acest lac se constată o tendință de scădere a nivelului apei, deoarece debitul din amonte este mai mic decât volumul deversat pe Prut.
În prezent, pe fondul secetei, nodul hidrotehnic operează în regim de debit redus pentru a proteja rezervele de apă. În baza deciziei Grupului Tehnic Operativ Moldo-Român, instalațiile au fost reglate astfel încât să asigure debitul minim ecologic în aval, asigurând în același timp și alimentarea cu apă a populației.
Totodată, în cadrul vizitei a fost analizat și stadiul lucrărilor de reparație la barajul Stânca-Costești. Proiectul, în valoare de 32 de milioane de lei, este realizat deja în proporție de 80%. Lucrările vizează, în principal, modernizarea sistemului piezometric pentru monitorizarea infiltrațiilor de apă prin corpul barajului, intervenții asupra golurilor de fund, lucrări la galeria energetică și reabilitarea plăcilor din beton ale barajului.
Toate aceste măsuri sunt esențiale pentru consolidarea infrastructurii și sporirea siguranței în exploatare a acestei construcții hidrotehnice de importanță națională.
În continuarea vizitei, ministrul a avut o ședință operativă cu instituțiile desconcentrate, la care au participat reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Instituției Publice „Apele Moldovei” și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
În cadrul discuțiilor au fost analizate situația actuală a resurselor de apă, principalele probleme de mediu din regiune, precum și măsurile necesare pentru monitorizarea și gestionarea acestora.
Ministerul Mediului va continua să monitorizeze evoluția situației hidrologice și să coordoneze acțiunile instituțiilor responsabile pentru o gestionare eficientă și responsabilă a resurselor de apă.



















