
Consiliul Raional Soroca informează despre desfășurarea ediției a II-a a Festivalului de Folclor și Tradiții Populare „Zestrea Neamului”, un eveniment de referință dedicat unității, valorilor autentice și identității noastre naționale. Sărbătoarea a avut loc ieri, 9 august, în satul Racovăț, transformând localitatea într-un veritabil centru al culturii strămoșești.
La acest eveniment a participat Președintele Raionului Soroca, Veaceslav Rusnac, care, în discursul său, a subliniat importanța vitală a conservării patrimoniului cultural și a transmis felicitări organizatorilor, colectivelor artistice și locuitorilor pentru dăruirea cu care păstrează și transmit aceste valori unice generațiilor viitoare.
Evenimentul a fost organizat prin efortul comun al Consiliului Raional Soroca, Primăriei satului Racovăț, Centrului Cultural Racovăț și Palatului de Cultură Soroca, instituții care susțin și promovează activ cultura tradițională. Pe scena festivalului au evoluat 10 colective artistice din cadrul Instituției Publice Palatul de Cultură din municipiul Soroca, care au oferit publicului un program remarcabil de cântece, dansuri și port popular autentic, promovând cu dăruire folclorul nostru național.
De asemenea, festivalul a reunit 35 de meșteri populari și producători locali din întreaga Republică Moldova, care au expus creații unice, lucrate cu migală și pasiune, oferind vizitatorilor o adevărată călătorie în universul tradițiilor și meșteșugurilor strămoșești.






























