
În cadrul vizitei, ministrul a discutat cu angajații stației și a verificat starea echipamentelor, precum și capacitatea acestora de a funcționa în condițiile nivelului scăzut al râului Nistru.
Verificările au arătat că stația funcționează în parametri normali. Aceasta dispune de un sistem de pompe amplasate la o adâncime optimă, care îi permite să continue captarea apei chiar și în situația în care nivelul Nistrului ar scădea.
Totodată, rezultatele probelor de apă, prelevate luni de laboratorul din cadrul Autorității Meteorologice și de Monitoring, confirmă că indicatorii de calitate a apei se încadrează în limitele admisibile.
Atenția sporită din ultima perioadă asupra stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă a fost determinată de necesitatea implementării unor măsuri, astfel încât să fie evitate riscurile de întrerupere a serviciului de aprovizionare cu apă.
Ministerul Mediului și instituțiile din subordine vor continua să monitorizeze nivelul Nistrului, funcționarea stațiilor de captare și starea resurselor de apă la nivel național. De asemenea, în comun cu celelalte autorități competente, vor evalua riscurile și vor coordona măsurile necesare de prevenire și intervenție pentru menținerea siguranței alimentării cu apă a comunităților.



















