
Locatarii a 62 de apartamente din blocul de locuințe de pe str. Grigore Ureche 14 din Chișinău se vor bucura de un nivel mai ridicat de confort și de costuri reduse pentru consumul de energie.
Blocul intră în proces de reabilitare energetică prin programul guvernamental Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), investițiile urmând să contribuie la reducerea consumului de energie, diminuarea pierderilor de căldură, dar și îmbunătățirea aspectului vizual.
În vederea începerii lucrărilor, directorul CNED, Ion Muntean, a participat la procedura de predare a șantierului, alături de antreprenor, dirigintele de șantier și reprezentantul asociației de proprietari din condominiu care administrează blocul.
În cadrul întâlnirii a fost semnat procesul-verbal de predare a șantierului către executant, au fost prezentate etapele de implementare a proiectului, modul de desfășurare a lucrărilor și beneficiile pe care acestea le vor aduce după finalizare.
Investiția totală pentru reabilitarea energetică a blocului constituie 8.067.298 lei, dintre care 70% reprezintă finanțare nerambursabilă acordată prin Programul FEERM, iar 30% reprezintă contribuția asociației de proprietari din condominiu.
În acest bloc vor fi executate lucrări de:
– izolare termică a pereților exteriori;
– izolare termică și a soclului clădirii deasupra nivelului solului;
– înlocuirea ferestrelor exterioare din spațiile de uz comun.
Prin Programul guvernamental FEERM asociațiile de proprietari din condominiu pot accesa finanțare de 70% din valoarea investiției sub formă de grant, iar gospodăriile vulnerabile energetic pot beneficia de sprijin suplimentar prin Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice.


















