
Ședința operativă de astăzi, condusă de președintele raionului, dl Cristian Cainarean, a debutat cu un moment de reculegere în memoria victimelor deportărilor din noaptea de 5 spre 6 iulie. A urmat trecerea în revistă a rezultatelor ultimei perioade și a proiectelor care urmează.
Pe partea de infrastructură, continuă lucrările la extinderea apeductului magistral pe porțiunea Trifănești–Rădoaia, alături de reparația drumului din Chișcăzeni.
La pensiunea Vilador din s. Slobozia-Măgura a avut loc o întâlnire de lucru a Clusterului Turistic Regional „Drumul Cucuteni”, cu autorități locale, GAL-uri și antreprenori din turism, dedicată planului strategic al clusterului și oportunităților de finanțare prin Programul „Turism Durabil”. De asemenea, Casa Raională de Cultură „N. Iorga” a găzduit Turneul Republican la Șah Clasic „Cupa Victoriei”, care a adunat în jur de 100 de șahiști din toată țara.
În domeniul educației, se finalizează sesiunea de examene, iar absolvenții de liceu vor primi diplomele de Bacalaureat.
Vești bune și pentru mediul de afaceri: Incubatorul de Afaceri Sîngerei a câștigat un proiecti, prin care va beneficia de 2 pompe de căldură, 5 aparate de aer condiționat, înlocuirea a 6 uși și instalarea unei stații de încărcare pentru vehicule electrice.
În domeniul cultural, au fost câștigate 2 proiecte prin programul „Acces la Cultură”: „Hecenii – 15 ani în pași de dans și suflet românesc”, spectacol aniversar al Ansamblului de Dansuri Populare „Hecenii”, și „Pod între generații: Poveștile Sîngereiului”, proiect de colectare a memoriei locale prin interviuri cu seniorii, digitalizare de fotografii și documente istorice, și ateliere intergeneraționale.
De asemenea, se pregătește spectacolul „Podul de Piatră”, care va fi prezentat în luna august, la Casa de Cultură „Nicolae Iorga”, de către Teatrul „Alexie Mateevici”.
În agricultură, lucrările de recoltare merg conform planului, această săptămână urmând să demareze recoltarea orzului. În scurt timp se planifică un seminar cu agenții economici și reprezentanții AIPA pe tema subvenționării.



















