
Peste 120 de localități, reprezentate de 62 de primării implicate în procesul de amalgamare voluntară, vor beneficia de sprijin din partea proiectului PACE Local, finanțat de Guvernul Suediei și implementat de SALAR International. Asistența acordată va contribui la finalizarea cu succes a procesului de amalgamare inițiat și la consolidarea noilor entități administrativ-teritoriale, astfel încât acestea să poată dezvolta comunitățile locale și să ofere servicii publice mai bune cetățenilor, în conformitate cu bunele practici europene.
Cele peste 120 de localități, în care locuiesc peste 110 000 de mii de cetățeni, sunt organizate în nouă clustere care, după finalizarea procesului de amalgamare, vor fi înregistrate ca nouă unități administrativ-teritoriale. Clusterele sprijinite au fost selectate în urma unei competiții deschise, desfășurate recent.
Astăzi comunitățile au semnat contractele de grant, potrivit cărora fiecare cluster va beneficia prin intermediul proiectului PACE Local de asistență financiară, tehnică și mentorat în valoare de circa 80.000 de euro. Sprijinul acordat va fi direcționat către elaborarea proiectelor tehnice pentru construcția sau modernizarea infrastructurii rutiere, a sistemelor de alimentare cu apă sau canalizare, precum și către elaborarea documentelor strategice necesare noilor entități administrativ-teritoriale pentru accesarea fondurilor și implementarea proiectelor investiționale de dezvoltare a localităților membre.
Totodată, sprijinul oferit de Guvernul Suediei prevede realizarea unor investiții pentru sporirea eficienței energetice în localitățile rurale, cu scopul de a reduce presiunea costurilor ridicate asupra bugetelor locale.
De asemenea, PACE Local va sprijini localitățile în crearea Centrelor Unificate de Prestare a Serviciilor (CUPS), pentru a asigura interacțiunea eficientă a cetățenilor cu autoritățile publice locale și pentru a facilita accesul la servicii publice după amalgamare și transferul administrației locale către un nou centru administrativ.
Printre clustere se care beneficiază de suport se număr și cele mai extinse clustere la moment, care au inițiat amalgamarea voluntară, cum sunt municipiul Ungheni împreună cu alte 10 primării care reprezintă 22 de localități, sau orașul Calarași care întrunește 16 primării care reprezintă 22 de localități.
Inițiativa proiectului PACE Local, susținut de Guvernul Suediei, sprijină administrațiile publice locale în efortul lor de a deveni mai eficiente, mai bine organizate și mai capabile să ofere servicii publice de calitate, adaptate necesităților cetățenilor, prin consolidarea capacităților administrative și valorificarea sinergiilor create în cadrul procesului de amalgamare voluntară.



















