
La data de 16 iunie 2026, a avut loc prima ședință a 𝐆𝐫𝐮𝐩𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐋𝐮𝐜𝐫𝐮 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧 al primăriilor satelor 𝐂𝐨𝐬𝐭𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐬̦𝐢 𝐇𝐚𝐧𝐬𝐜𝐚, constituit în contextul inițierii procesului de amalgamare voluntară a celor două localități.
Ședința s-a desfășurat cu suportul informațional și metodologic al reprezentanților Cancelariei de Stat, care au oferit explicații privind etapele procesului și oportunitățile de dezvoltare de care vor beneficia comunitățile implicate.
În cadrul ședinței au fost aleși:
🔹 Președintele GLC – Grigore Turcan, primarul satului Costești;
🔹 Secretarul GLC – Elena Mosnegutu, primara satului Hansca.
Totodată, membrii grupului au examinat 𝐬𝐭𝐢𝐦𝐮𝐥𝐞𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐜𝐢𝐚𝐫𝐞 și oportunitățile de investiții pe care le vor putea accesa localitățile în urma amalgamării.
Următoarea etapă importantă este 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫, pentru a identifica domeniile prioritare în care urmează să fie direcționate aceste resurse.
Invităm locuitorii satelor Costești și Hansca să participe activ la acest proces și să își exprime opinia prin completarea chestionarelor disponibile la sediile primăriilor, până la data de 19 iunie 2026.
Transparența și implicarea cetățenilor sunt esențiale pentru succesul acestui proces. Despre toate etapele parcurse, deciziile adoptate și rezultatele obținute vom informa permanent opinia publică.



















