La Casa de Cultură din orașul Leova, mâine, va avea loc un spectacol de păpuși cu privire la siguranța rutieră, informează PROVINCIAL.
Potrivit autorităților locale, intrarea va fi gratis.
Dina Roșca
Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit pentru data de 15 martie 2020 desfășurarea alegerilor parlamentare noi în circumscripția electorală uninominală nr. 38, municipiul Hîncești, informează PROVINCIAL.
Decizia vine în contextul în care, un mandat de ...
Tinerii din Hâncești, care s-au remarcat pe parcusul anului 2019, recent, au fost felicitați de conducerea municipalității, informează PROVINCIAL.
„Primarul municipiului Hîncești, Alexandru Botnari, împreună cu colegii din Primărie au ținut ...
La Casa raională de Cultură Căușeni, astăzi, va avea loc un Spectacol-show în ajun de Anul Nou, informează PROVINCIAL.
Spectacolul va începe la ora 15:00. „MOTANUL ÎNCĂLȚAT" (adaptare după basmul cu același ...
Președintele raionului Cimișlia, Mihai Olărescu, a avut o întrevedere cu ministrul Finanțelor, vicepremierul Sergiu Pușcuța. În cadrul discuției, oficialii au abordat problemele cu care se confruntă administrația publică locală, necesitățile ...
Concert cu ocazia sărbătorilor de iarnă, la Budești!
Postat: vineri, decembrie 27, 2019. În Actual, Fierbinte, La noi în sat, Proaspăt, Sărbători, Stil de viață
Primăria satului Budești din municipiul Chișinău invită doritorii la un concert cu ocazia sărbătorilor de iarnă, informează PROVINCIAL.
Potrivit autorităților, evenimentul va avea loc astăzi, începând cu ora 17:00, în incinta ...
În mod tradiţional, în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, Primăria Drochia primeşte grupuri de colindători, informează PROVINCIAL.
„Ei fiind acei ce aduc spiritul autentic al sărbătorilor de Crăciun şi An ...
A urcat într-o mașină străină cu care a tamponat un pieton, a provocat un accident rutier și a fost la un pas de a mai lovi o persoană. Polițiștii de ...
SRL „Moldovatransgaz” informează că modificarea tarifului pentru prestarea serviciului de transport gaze naturale pentru consumatorii Republicii Moldova, propus pentru examinare în cadrul ședinței ANRE din 27.12.2019, nu va conduce la ...
Biroul de cooperare militară a ambasadei SUA în Republica Moldova va finanța în proporție de 90% construcția stației de pompieri și salvatori din orașul Anenii Noi. Un demers în acest ...