Documentul a fost semnat în plenul ședinței consililiului județean Vaslui. În cadrul ședinței consiliului județan decizia de înfrățire a fost aprobată unanim, potrivit Consiliului raional.
„Semnarea acordului nu este decât o ...
Documentul a fost semnat în plenul ședinței consililiului județean Vaslui. În cadrul ședinței consiliului județan decizia de înfrățire a fost aprobată unanim, potrivit Consiliului raional.
„Semnarea acordului nu este decât o ...
Astăzi, 19 ianuarie 2018, la orele 9:00 a avut loc cea de a 4-a ședință a Celulei de Criză, create de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI ...
Vicepreședintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Alexandru Bujorean, în cadrul unei postări pe o rețea de socializare, a anunțat despre primirea unei diplome de mulțumire din partea unei asociații ...
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a organizat astăzi Gala tinerelor talente, ediția 2017. Evenimentul a avut loc în incinta Muzeului Național de Artă a Moldovei.
Selecția laureaților a fost efectuată de ...
Un bărbat de 50 de ani, originar din Străşeni a decedat după ce s-ar fi intoxicat cu gaze naturale. Soţia, Elena Pereu, viceprimar în localitate şi feciorul acesteia în vârstă ...
Un număr de 166 de localități din 15 raioane rămân încă fără energie electrică în urma intemperiilor, comunică Moldpres.
Ofiţerul de presă al Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Diana Ţuţu, ...
După ce Consilierul în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale al șefului statului, reprezentant în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul, Maxim Lebedinschi, s-a adresat directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), ...
Preotul Maxim Melinti, parohul Bisericii de la Ghidighici, a vorbit astăzi, într-o postare pe Facebook, despre agheasmă, scăldatul în râuri și business cu cele sfinte, spulberând mai multe mituri, informează ...
Un locuitor al or. Orhei, în vârstă de 20 ani, a fost reţinut de către ofiţerii de investigaţii ai Inspectoratului de poliţie al sect. Buiucani din cadrul Direcţiei de Poliţie ...
Astăzi, în ziua praznicului Botezului Domnului, enoriașii Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului” din municipiul Chișinău s-au reunit în rugăciune la un Serviciu divin praznical oficiat de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir.
Răspunsurile liturgice ...



















