Un bărbat din raionul Cantemir a fost condamnat la 12 ani închisoare, în penitenciar de tip închis, fiind recunoscut vinovat de violul fiicei sale vitrege minore. Acesta a fost luat ...
Un bărbat din raionul Cantemir a fost condamnat la 12 ani închisoare, în penitenciar de tip închis, fiind recunoscut vinovat de violul fiicei sale vitrege minore. Acesta a fost luat ...
Candidatul Partidului Unității Naționale (PUN) la Primăria municipiului Bălți, Sergiu Burlacu, a venit cu un apel privind amenajarea monumentului victimelor regimurilor celui de-al II-lea război mondial - de la Bălți, ...
În săptămâna 25-29 martie curent, echipele mobile din cadrul campaniei „Un doctor pentru tine”, vor oferi consultații gratuite populației din localitățile rurale, după cum urmează:
Pe data de 26 martie, specialiștii ...
Douăzeci de profesori din cadrul instituţiilor de învățământ a raionului Teleneşti sunt instruiţi pe parcursul a două zile la Centrul Republican de Instruire al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență ...
Astăzi am semnat acordul de colaborare între Inspectoratul General al Poliției (IGP) și Primăria orașului Nisporeni, prin care ne-am asumat obligația de a construi un sector nou de poliție în ...
Echipa Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din municipiul Hâncești va reprezenta regiunea de centru - sud a țării în cadrul celei de-a II-a ediții a jocului intelectual „Cunoaște-ți Parlamentul”.
Câștigătorii vor participa ...
La 20 martie, în urma transmiterii unei tranșe de mijloace bănești estorcate în sumă de 500 euro, au fost reținuți în flagrant doi suspecți, în vârstă de 37 și 35 ani, ambii ...
Curtea de Conturi a examinat, în cadrul unei ședințe Raportul auditului rapoartelor financiare ale orașului Vadul lui Vodă încheiate la 31.12.2017.
Orașul Vadul lui Vodă este o unitate administrativ-teritorială (UAT) de ...
Mai mulți soroceni au ieșit în stradă - sâmbătă, pentru a susține dreptul la viață și a atrage alarma privind numărul mare al avorturilor din țară. Despre aceasta anunță Mitropolia ...
Politicile Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, dar și actele normative în domeniul funciar și îmbunătățiri funciare au fost discutate la Criuleni, la o ședință comună cu participarea reprezentanților autoritatilor ...



















