Polițiștii din Orhei, sub conducerea Procuraturii, au identificat un tânăr care cultiva și creștea plante de cânepă la domiciliu.
Acțiunea polițiștilor a început la 26 aprilie curent, când au obținut informații ...
Polițiștii din Orhei, sub conducerea Procuraturii, au identificat un tânăr care cultiva și creștea plante de cânepă la domiciliu.
Acțiunea polițiștilor a început la 26 aprilie curent, când au obținut informații ...
Primăria Municipiului Strășeni este una din cele 41 de autorități publice locale, care vor beneficia de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3”, pentru implementarea proiectelor la ...
Anual, la data de 23 aprilie marcăm Ziua Bibliotecarului, una dintre cele mai nobile profesii. Astfel, Secția Cultură Ialoveni în colaborare cu Organizația sindicatelor în domeniul culturii din raionul Ialoveni ...
Sute de stegulețe tricolore au fost împărțite pe străzile din Orhei, cu ocazia Zilei Drapelului, celebrată LA 27 aprilie curent. Acțiunea a fost organizată de autoritățile municipale și raionale, care ...
La Soroca, comisia de examinare a solicitărilor în cadrul Programului „Bugetare Participativă” s-a întrunit în ședință, la care au examinat cele 5 cereri de proiecte, care urmează să fie susținute ...
Direcția generală educație și cultură în colaborare cu Prisaca Vulpii, în cadrul bilunarului ecologic, a organizat un TVC cu genericul „Omul pentru Albine”. Gazdă primitoare a evenimentului a fost Gimnaziul ...
“Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină, care ne îndeamnă să fim mai buni, mai iertători și mai generoși. Ne aflăm în perioada când lucrurile frumoase se întâmplă și clipele ...
Republica Moldova marchează, astăzi, 27 aprilie 2022, la nivel naţional, Ziua Drapelului de Stat. În context, instituţiile penitenciare din ţară au elogiat Drapelul ca, simbol al statului şi valoare incontestabilă pentru ...
Anual, la 23 aprilie se sărbătorește Ziua bibliotecarului și Ziua internațională a cărții și a dreptului de autor. Astfel, Secția Cultură și Turism și Biblioteca Publică Raională ,,Dimitrie Cantemir” au ...
18 persoane din 5 raioane ale țării, victime ale represiunilor politice, care și-au pierdut bunurile în urma naționalizării sau confiscării lor, vor obține compensaţii pentru recuperarea valorii acestora. O decizie ...


















