Datorită eforturilor procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Râșcani, a fost posibilă condamnarea unui bărbat de 37 de ani, învinuit de „conducerea mijlocului de transport stare de ebrietate de către o persoană ...
Datorită eforturilor procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Râșcani, a fost posibilă condamnarea unui bărbat de 37 de ani, învinuit de „conducerea mijlocului de transport stare de ebrietate de către o persoană ...
Circa 300 de sportivi au participat la Campionatul Național de atletism în sală, rezervat seniorilor. La festivitatea de deschidere a competiției a participat și secretarul de stat pe domeniul sportului ...
Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Astfel, săptămâna curentă, ...
Au fost semnate contractele pentru elaborarea documentației tehnice de execuție a lucrărilor de reabilitare energetică pentru IMSP Institutul Mamei și Copilului, IMSP Institutul de Medicină Urgentă și IMSP Spitalul Clinic ...
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a anunțat lansarea proiectului de creare a expoziției inovatoare de exponate unice „Madonna din Ordășei”.
„Începem implementarea proiectului, susținut de Ambasada Cehiei în Republica Moldova, privind ...
Încălcarea regulilor antiincendiare a provocat izbucnirea a două incendii în urma cărora o persoană a decedat, iar alta a suferit arsuri pe suprafața corpului. Cazurile au fost înregistrate pe parcursul ...
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, oficiul Nord, anunță condamnarea unui bărbat din Briceni pentru transportarea ilegală în Moldova a șapte bărbați apți de luptă din Ucraina, în ...
Reieșind din numărul redus de dosare recepționate, informăm despre extinderea până la data de 07 martie 2025 a termenului de prezentare a propunerilor de proiecte privind obținerea finanțării în cadrul Programului ...
Duminică, 23 februarie, s-a desfășurat etapa a doua a Turneului „Viitorul” 2025. Runda a adus spectacol fotbalistic, cu patru meciuri pline de goluri și emoții. Site-ul fmf.md vă pune la dispoziție toate ...
La 22 februarie 2025, Primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu, a participat la o ședință de lucru alături de veteranii de război din raionul Ialoveni, împreună cu Constantin Covrig, consilier al ...


















