Oleg Serebrian, vicepremierul pentru Reintegrare, a avut astăzi o întrevedere cu Păun Rohovei, Ambasador cu Misiuni Speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, iar după aceasta, cei doi au susținut un ...
Oleg Serebrian, vicepremierul pentru Reintegrare, a avut astăzi o întrevedere cu Păun Rohovei, Ambasador cu Misiuni Speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, iar după aceasta, cei doi au susținut un ...
Anii 2022 și 2023 au fost cei mai dificili ani din istoria agriculturii R. Moldova Independente. Din vara trecută, agricultura afectată de secetă, a mai fost lovită și de multiple ...
În etapa a 12-a a Super Ligii la futsal au avut loc 3 partide care au transformat Arena Futsal FMF Ciorescu într-un adevărat spectacol. CS Burevestnik a demonstrat o formă ...
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la evenimentul festiv dedicat Zilei profesionale a autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală „Viitor european - Bunăstare europeană”.
Șefa statului le-a ...
Ion Ceban, primarul capitalei, președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN), afirmă că asistenții sociali din aproape toată țara au fost demiși de guvernarea PAS, sub pretextul reformei sistemului, dar și că ...
Mihail Popșoi a depus astăzi jurământul de învestire în funcție. Astfel, el este noul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, vicepremier.
Jurământul a fost depus în prezența Președinteluii Republicii Moldova, ...
World Vision, WeWorld și Primăria Soroca, a implimentat un proiect umanitar finanțat de ADH. Colectarea datelor și comunicarea cu beneficiarii, a fost efectuată cu sprijinul primăriei și Direcției Asistență Socială ...
Circa 2000 de reprezentanți ai administrației publice locale (APL) au participat la evenimentul, organizat de Guvern, cu ocazia Zilei profesionale a autonomiei locale și a lucrătorului din APL. Evenimentul cu ...
FC Victoria se pregătește să intre în noua competiție inițiată de Federația Moldovenească de Fotbal. Echipa se numără printre cele 8 formații care vor lua parte la Cupa de Iarnă, ...
Progrese semnificative în cadrul proiectului intitulat „Serviciu durabil de asigurare cu apă potabilă extins în satul Coșernița, raionul Florești". De altfel, proiectul, evaluat la o valoare totală de 450,126.54 de ...


















