Joi, 17 octombrie 2024, ministra Finanțelor, Victoria Belous, va efectua o vizită de lucru la Telenești.
În cadrul acestei vizite, ministra va avea discuții cu conducerea raionului, reprezentanții autorităților publice locale ...
Joi, 17 octombrie 2024, ministra Finanțelor, Victoria Belous, va efectua o vizită de lucru la Telenești.
În cadrul acestei vizite, ministra va avea discuții cu conducerea raionului, reprezentanții autorităților publice locale ...
La data de 16 octombrie 2024, Ambasadoarea Republicii Federale Germania, Margret Uebber, inaugurează o sală pentru întruniri renovată și amenajată în casa de cultură din satul Viișoara, raionul Edineț.
În cadrul ...
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că, în conformitate cu prevederile cadrului legal, toți cetățenii cu drept de vot, atât din țară, cât și cei de peste hotare, vor putea vota ...
Consiliul raional Ialoveni informează că, după deblocarea lucrărilor de construcție a stadionului raional din orașul Ialoveni, se înregistrează o avansare, astfel încât să fie dat în exploatare, pentru a putea ...
Start sezonului de încălzire în municipiul Ungheni. De luni, copilașii de la grădinițele din municipiul Ungheni vor beneficia de temperatură optimă în grupe.
Potrivit unei dispoziții a primarului, semnată pe 16 ...
Astăzi, Agenția de Dezvoltare Regională Centru, a efectuat o vizită de lucru la șantierul din Criuleni, unde continuă lucrările de modernizare a parcului orășenesc.
Astfel, după etapele de decapare a betonului ...
Marți, 15 octombrie 2024, Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a avut o întâlnire oficială cu Fred Duijn, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, însoțit ...
Aflându-se într-o vizită de lucru la Soroca, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a discutat cu primarii și oamenii de afaceri din raion, cărora le-a povestit despre prioritățile autorităților centrale pentru următorii ...
Instructorii proiectului Playmakers din cadrul Federației Moldovenești de Fotbal au vizitat săptămâna aceasta Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din s. Grigoriopol și clubul FC „Storks” din s. Doroțcaia, ...
Datorită eforturilor procurorilor și polițiștilor, la 15 octombrie 2024, a fost pronunțată o sentință, prin care, un paroh-preot de la nordul țării în vârstă de 40 de ani, a fost ...


















