Agenția de Mediu anunță că, în temeiul punctului 8 a Dispoziției nr.32 a Comisiei pentru Situații Excepționale din 8 august 2022, procedura de obținere a autorizației pentru tăierea lemnelor a ...
Experiența reușită a implementării Programului-pilot CUPS (Centre Unificate de Prestare a Serviciilor Publice) la nivelul administrației publice locale și succesul înregistrat în cele 17 localități rurale din țară, de la ...
Un nou punct de trecere a frontierei de stat Leova – Bumbăta urmează a fi deschis traficului internațional rutier, pe segmentul moldo-român. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, semnarea Acordului ...
În municipiile Edineț și Soroca vor fi instituționalizate Unități de implementare a proiectelor (UIP). Ulterior, echipele UIP își vor consolida capacitățile de atragere a investițiilor în domenii prioritare, în vederea ...
SA „Moldovagaz” informează consumatorii casnici despre reluarea deconectării de la rețeaua de distribuție a instalațiilor de gaze naturale ale consumatorilor care nu și-au onorat obligațiile pecuniare în termenul indicat în ...
Datele publicate recent de Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova oferă o nouă perspectivă asupra situației demografice pentru fiecare raion din țară.
Potrivit datelor BNS, cea mai mare pondere a ...
Primăria mun. Soroca solicită, în perioada 22-26 august curent, cetățenii, agenții economici, instituțiile de învățământ, persoane juridice și alte instituții să se implice la lucrările de salubrizare și amenajare a ...
Bloggerul Eugen Luchianiuc a avut o discuție cu reprezentanții grupului de companii Trans-Oil, pe care a publicat-o pe blogul său, informează PROVINCIAL.
„Nu sunt sigur că ați observat dar eu nu ...
Primăria municipiului Ungheni a comunicat că este introdus sens unic de circulație pe strada Mihai Eminescu, excepție făcând doar segmentul dintre Alexandru cel Bun și Veronica Micle, unde circulația se ...
Ofițerii Serviciului Vamal de comun cu procurorii PCCOCS, ofițerii INI și ofițerii Poliției de Frontieră au desfășurat marți 25 de percheziții, în șase localități din țară, în cazul de contrabandă ...