„Chiar și localitățile mici pot face politică externă, pot contribui la dialogul dintre popoare, la schimburile comerciale, culturale și turistice”. Declarația a fost făcută de primarul comunei Pineto din Italia, ...
„Chiar și localitățile mici pot face politică externă, pot contribui la dialogul dintre popoare, la schimburile comerciale, culturale și turistice”. Declarația a fost făcută de primarul comunei Pineto din Italia, ...
În perioada 5–8 mai 2025, instituțiile de învățământ din subordinea DITS vor marca Ziua Europei, o ocazie importantă de a promova valorile unității, păcii și cooperării între statele membre ale ...
Guvernul Republicii Moldova lansează o nouă inițiativă menită să reducă povara administrativă și să sprijine activitatea antreprenorilor, în special a celor din mediul rural. Comercianții vor putea utiliza, în premieră, ...
Începând cu 2 mai 2025, Banca Națională a Moldovei lansează în circuitul numismatic moneda comemorativă „Vasile Lupu”, care completează seria „Domni ai Țării Moldovei”.
Moneda este dedicată domnitorului Țării Moldovei, Vasile Lupu, ...
Ministerul Finanțelor anunță că perioada de subscriere pentru emisiunea de valori mobiliare de stat (VMS), desfășurată prin platforma www.eVMS.md, în intervalul 21–30 aprilie 2025, s-a încheiat. Aceasta a fost prima emisiune ...
Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii Cahul anunță mai multe percheziții într-un dosar de escrocherie în care sunt vizați fostul primar al unei localități din raionul Cahul și administratorul ...
Administrația de Stat a Drumurilor informează despre demararea lucrărilor de amenajare a unui sens giratoriu pe drumul național R6 Chișinău – Orhei – Bălți, km 32,000, la intersecția cu drumul ...
Primăria municipiului Bălți anunță demararea lucrărilor de elaborare a devizului și planificare a etapelelor de restaurare a treptelor și a piedestalului monumentului central de pe Memorialul Gloriei Militare.
Potrivit primarului Alexandr ...
Ministerul Educației și Cercetării și Orange Moldova au lansat Programul „ForGoodConnections” care are drept scop crearea unui mediu digital mai sigur prin intermediul sportului.
Prezent la evenimentul de lansare, ministrul Educației ...
Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea recentă de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a unei sentințe de condamnare a unui bărbat de 33 de ani pentru comiterea infracțiunii de violență ...


















